| + Aș zice eu: | Emilian Lican [10.Mar.24 18:49] |
| Fiecare strofă, fragment liric, are o concluzie verificată... Oricum Steaua Polară este acolo mereu dar steluța mea poate fi contrazisă, și aștept, să fiu contrat. Foarte bine, am lecturat cu bucurie! | |
| + csf, ncsf | Liviu Nanu [10.Mar.24 20:28] |
| foarte vizual poemul tău deși nu știu dacă ți-ai propus asta. | |
| = multumiri | Leonard Ancuta [11.Mar.24 13:02] |
| Emilian, asa se spune despre facere, că facerea omului descompusă în cele mai mici părti ale sale ajunge pînă la bucățele fără viață, în vreme ce în facerea dumnezeiască există viață pîne în cele mai intime părți ale creației. așa e și cu poezia. Liviu, e mult vizual aici pentru că de multe ori mă bazez pe el, îl vei vedea, regăsi și în alte poeme. aici poate efectul e mai puternic, ca o explozie care provoacă altă explozie. | |
| = mare bagabont (sic!) | Sorin DespoT [14.Mar.24 08:16] |
| fragmente, cu precădere explicative, fără de care poezia ar funcționa berechet, ba chiar ar dăinui mai cu glanț: spun de privirea aia csf, ncsf și lasă fumul țigării să-i îi intre în ochi (aici miza pe ochii lui mai mereu mijiți. îi) disperat că l-a părăsit iubita. (o, nu) cînd se gîndește la ea, la părul ei lung și negru parcă vede un copac adică o spînzurătoare, (novator nevoie mare, leonard) se leagănă cîteva momente în părul ei și își dorește să simtă pentru noi dorințe, csf, ncsf - și tot așa te mănînc, leonard, te leneviși de numa', ilustratratorule! noroc că ai talent cu carul. uiete cum l-aș edita/împuțini/ciopîrți eu, în cele din urmă: am privirea aia de cîine cu doi boboci de rață pe cap, expresivă ca a orișicărui amorezat care bea și fumează o țigară, apoi își mai aprinde una pe care o suflă toată într-o sticlă-n formă de femeie și speră să-i poate da suflet. părul ei lung și negru e o spînzurătoare, se leagănă cîteva momente și invocă urletul lupilor ca o mîngîiere; viața, o natură moartă cu portretul artistului pe porțelan. citesc lundkvist și vreau eu să mîngîi lupii, vreau eu să țip pînă cad frunzele brumate din copaci, aprinse de stele. e grea lumina, sînt grele amintirile fără mîngîiere, cînd tăpșanul de iarbă ți-era rochie. vine vinul rămas neconsumat în fiecare, mortul adică cel netărit, vine și apasă pe răni! ce să facem cu atîta dragoste, noi neiubiții care trimitem flori de foșnet prin copacii care-i însoțesc mersul. ești femeia care împarte cu mine o sticlă de vin, lăsîndu-mă să ți-l fur din gură, sunt impulsul de a uita, goală și caldă, pînă aerul se face oglinzi. am auzit că ai făcut moartea de parcă ai fi făcut foamea dar, acum, vopsești ușor aerul de pacă l-ai îmbujora. tu o mîngîi pe cap cum mîngîi eu lupii și o faci să urle în cerul tatuat și zbori chiar dacă n-ai aripi. frumusețea răsare pe întuneric. // mna, sigur că exagerez, că prea am tăiat și reinterpretat, dar prinzi unde bat, bătrîne. ține pasul olecuțică, că de stricat nu ți-o strica. ;) | |
| = Sorine | Leonard Ancuta [16.Mar.24 20:31] |
| nu mai înveți calul batran la buiestru, nici boul batran sa traga la jug. eu sunt ca dumnezeu, multumit de ce am facut, stau in cur si fumez o tigara si contemplu. | |