| + | emilian valeriu pal [21.Feb.24 15:03] |
| Nu am citit cartea, am auzit de ea, însă motivul meu in subsolul acestui articol e altul. După lectură, mi-a venit să dau cu capul de perete, să distribui articolul pe fb, insta, telegram, telegraf și prin viu grai, și să spun: uite, băi cronicarii lu pește prăjit, așa se face! Alert, consecvent, susținut, fără pupincurism gratuit sau fățiș in speranța că ți se va întoarce măcar înmiit timpul pierdut cu lectură și actul de a scrie despre actul lecturii. Umor elegant și trimiteri relevante care dau ocazia cititorului de cronică să ia pulsul cronicarului și prin el pulsul scriitorului despre care scrie cronicarul. Ar multe de zis, dar mă rezum la a concluziona că probabil deserviciul acestei cronici e că dacă cineva ar avea de gând să citească Exarhu, n-o va mai face pentru că o astfel de cronică poate fi însușită ca lectură de-a gata. | |
| = Emilian, mulțumesc | BogdanGeana [21.Feb.24 15:09] |
| Nu îți ascund că părerea ta mă face să continui. Sincer! E bine să știi că cineva simte și gândește ca tine. Cred că astfel de sentimente ne ajută să realizăm că nu suntem singuri. Și uite așa, m-ai obligat. Mulțumesc. | |
| = Emilian, chiar să o facă! | BogdanGeana [21.Feb.24 17:01] |
| Să o citească! Este ceea ce îmi place să spun despre o carte, că este „o carte frumoasă”. E, conform și titlului, alternativa din vis a omului ca „animal social”. | |
| = Cu astfel de articole | emilian valeriu pal [21.Feb.24 17:43] |
| Sunt șanse mari ca multi să citească orice carte. Pentru că, din punctul meu de vedere, ai două mari avantaje. În primul rând, dincolo de cliseistica ieșire din tipare sau din pluton, ai un instinct excelent in ce privește autorii de citit. Pe vremuri, în școala de presă nu se spunea că poți face câte facultăți de jurnalism și științe ale comunicării vrei ți, dar ele nu te vor învăța niciodată „să miroși ” un subiect de presă. În momentul de față, majoritatea cronicilor, recenziilor și notelor de lectură din lumea literară se învârt în jurul numelor deja consacrate și a unui debutant sau maxim doi, care sunt băgați pe gat până la saturație. Ca exemplu mai gândesc numai câte cronici a avut kadish sau transcender, dar lista e mult mai mare. Pentru mine, aici e exemplară gâlceava de care ai amintit în text sub forma: cu cât îmi scoți mai tare ochii că o carte e bună, cu ață mai hotărât voi fi să n-o citesc. Or, am vrut să spun lucrul ăsta și la articolul Simona Antonescu parcă (sper să nu fac confuzie), tu ai știința tot mai rară și mai lucidă de a selecta lecturile pe care le prezinți. În al doilea rând, în momentul actual, majoritatea prezentărilor de carte sunt făcute fie la sugestivă editurilor, fie că autorul cronicii să-si vadă numele într-o revistă, fie pe principiul „eu scriu despre ai tăi, tu despre ai mei”. Nu mă refer la cronicari in particular, ci la fenomen în general. De aici rezultă o cronică/articol/recenzie șablonată, apreptată, ca o formulă matematică universală și greu de lecturat. La tine, însă, am simțit în primul rând bucuria lecturii dublată de bucuria descoperirii unei cărți frumoase. Și asta cred că ar fi complimentul și împlinirea supremă pentru orice autor tipărit. PS. Îmi cer scuze in avans pentru greșelile de tastare | |