| = Citit | Stanica Ilie Viorel [03.Apr.23 23:57] |
| presupunerea este în sine eroare se dezvoltă o teorie bazând totul pe presupuneri:-presupunerea că tot ce am aflat sunt însușiri ale sinelui omițând faptul că am preluat ca un dat alte presupuneri în ființa sa, omul primește cunoaștere și o însusește o primește din generație în generație au fost generații care au acceptat (preluând presupuneri) că pământul este plat, soarele se învârte în jurul pământului etc. așa acceptăm despre sinele mesteacănului și dezvoltăm ceea ce presupunem preluând presupuneri Descartes demonstrează existența arătând că în lipsa materialului rămâne îndoiala îndoielii și deci gândul, ceea ce îl face să concluzioneze că așa se poate demonstra existența. dar (au spus-o alții) a omis faptul că pentru a gândi trebuie să exiști… s-a bazat pe presupunerea că a gândi este un proces independent de existență, esențial fiind pentru el să demonstreze că în lipsa materialului se poate vorbi despre existență. Pe Kant nu l-am citit, deci… mă abțin. Concluzia:- cred că introducerea este inutilă (poate ar trebui dezvoltată astfel încât să se lege de analiza care urmează) Nu m-a încântat în mod deosebit, dar m-a făcut curios și am citit cap-coadă. Cu respect, aștept continuarea. | |
| = Răspuns | Dolcu Emilia [04.Apr.23 05:55] |
| Da, legătura dintre partea introductivă şi corpul articolului mai putea fi lucrată, şi mai trebuia lucrată. « Limitele » care fac obiectul articolului meu sunt cele trasate de Kant. Sigur, în sinele lucrurilor, esenţa lor, e un loc comun în filozofia idealist-obiectivă. Eu le discut însă prin referire la Kant, deoarece el le -a stabilit cercetând condiţiile care fac posibilă cunoaşterea. În ce priveşte consideraţiile despre Descartes, ele sunt întotdeauna binevenite. Cogitoul lui are un potenţial indiscutabil. Faptul însuşi de a gândi, care înseamnă a vorbi cu sine, şi a vorbi cu sine despre ceva, pune problema existenţei într-un mod acut. Mulţumesc pentru lectură. | |
| + Un studiu cu explicări și exemplificări foarte bune | Irinel Georgescu [06.Apr.23 08:34] |
| "Realității fenomenale" kantiene îi va lipsi perceperea secretelor, din vise, misterii, acte hierofanice (Dumezil, Eliade, Culianu), nu i se vor deschide nici interpretări mai complexe, alegorice, spirituale ale unor evenimente cu efecte pe termen lung. Categoriile kantiene, temporalitatea, spațialitatea, cauzalitatea ce duc la împletirea fenomenelor cotidiene pot fi uneori contrazise de intruziunea sacrului în profan, accidentalul neputând fi invocat mereu că ar interveni în ordinea prealabilă. Mi-a plăcut mult această primă parte a depistării unor limite în facultatea umană de înțelegere a realității înconjurătoare. Bine zis "facultate de cunoaștere", prin idealismul obiectiv. Pentru că o altă mâncare de pește ar fi capitolul extins până în postmodernitate a "facultății de judecată" kantiene, ce ne duce până la limitele interpretării lui Umberto Eco. Nota zece pentru prima parte, felicitări! | |
| = Părere... | Iulia Elize [06.Apr.23 10:10] |
| Interesant articolul, dar incomplet. Pentru că nu există numai mesteceni, ci și alți copaci. Eu spun că niciun copac nu seamănă cu altul, mai ales dacă sunt din alte specii, așadar generalizarea este imposibilă. Se pot trage concluzii numai despre un fenomen, restul este neapărat superfluu... Iar, bineînțeles nicio pădure e clar nu seamănă cu alta, CHIAR DACĂ ea conține copaci diferiți, unii de alții... Articolul trebuie, după părerea mea ori corectat, ori dezvoltat... Observațiile cu privire la același tip de copac, nu își au rostul, sunt incomplete. Asemănări cu privire la mesteceni - duc doar la sesizarea unor diferențieri minime, care nu ne îmbogățesc ci doar evidențiază realitatea diferențierii, prin amănunte mici. Care nu pot îmbogăți real, observatorul, ci doar poate în a-l face de a observa ceva care nu îi atrage concluziile necesare despre diferite aspecte, cum e VARIETATEA DE FENOMEN, și succesul nu vine din asemănări sau slabe diferențieri (care la același tip de copac sunt aproape evidente). | |
| + mie, | Ottilia Ardeleanu [06.Apr.23 11:37] |
| fără a intra în filozofie, mi-a plăcut firul logic al exemplelor considerate de Emilia Dolcu, o adevărată lecție, pornind desigur de la reperele alese și trimițând cititorul la meditație și la un filon imaginar personal, iată, cum suntem în relație, ci nu în sinea noastră, cum de fapt orice lucru, obiect, ființă (cu orice...). așa încât, această pledoarie este interesantă și chiar face deliciul cunoașterii. | |
| = răspuns | Dolcu Emilia [06.Apr.23 13:36] |
| Multumesc, Irinel Georgescu, pentru apreciere şi pentru provocarea pe care o reprezintă “facultatea de judecată”. Iulia, în hăţişul fenomenal, am căutat un fir lămuritor. Promit însă să revin, să completez, să dezvolt şi, de ce nu, să corectez. Mă bucur de trecere. Ottilia, să încerc să merg pe urmele propriei noastre cunoaşteri, a propriului nostru drum în lume, mi s-a părut şi continuă să îmi pară aventura cea mai pasionantă. Şi un popas în compania lui Kant - şi nu numai, drumul e lung - îmi dă putere şi îmi inspiră o nemărginită recunoştinţă. Mulţumesc pentru fina ta înţelegere. | |
| + eu, ca filosof | Leonard Ancuta [10.May.23 11:49] |
| spun ca e incomplet si mai avea nevoie de bibliografie, chiar si aristotel, metafizica, pt ca de acolo pleaca categoriile. dar pt ce e nevoie aici, e mult prea bine, pana si intentia ma coafeaza, asadar ca ridic textul mai sus. in integritatea lui e corect, chiar daca 11 mesteceni mi se par cam multim io ma prindeam de la primii 2. sa nu zic 3 ca sunt si jurnalist. | |
| = Trecerea | Dolcu Emilia [28.May.23 17:44] |
| Vă prefer în ipostaza de « jurnalist », care se prinde de la al treilea mesteacăn. Sigur, glumesc. După aşa o lungă absentă nici nu îmi mai rămâne altceva de făcut. Aş mai putea totuşi să mă ocup de « categoriile » lui Aristotel . Numai că pentru acestea, ca şi pentru cele ale lui Kant, nu s-a găsit încă criteriul după care s-a ajuns la ele. Altfel spus, e o notă de arbitrar în stabilirea lor. Trecerea d-voastră a fost o reală surpriză! | |