| + francisc benone marcel lăcră tudor maria ștefan teo sorin | Claudiu Tosa [25.Nov.22 09:55] |
| Un text frumos, o adevărată gură de aer. Mi-a plăcut foarte mult. Are o atmosferă echilibrată, cuminte, în același timp matură și vizionară. Ceea ce mă atrage foarte mult e faptul că imaginile sunt descrise în detalii atât cât să lege totul într-o curgere firească, nu mai mult. Lucru care te pune ca cititor în expectativă și te face deja de la a doua strofă să te întrebi unde duce finalul totuși. Maturitatea scrierii stă însă, printre altele, în felul în care reușești să treci de la o imagine la alta, imaginile în sine neavând aparent (poate pentru unii) foarte mare legătură, ultima existând însă la nivel subliminal. Practic, te trezești într-un crescendo în care nu știi exact cum ai ajuns, dar simți ca tot urci pe scara unei construcții lirice care, ca să parafrazez primul vers al ultimei strofe, „te lovește în moalele capului”. Finalul e cu siguranță unul reușit. Simplu, plin de sens și care face corp comun foarte puternic cu restul textului, reușind să te lase pe gânduri, dar și cu dorința de a relua lectura. M-am regăsit complet în atmosfera textului dar și în ceea ce ai scris. | |
| = completare | Claudiu Tosa [25.Nov.22 09:59] |
| Îl poți încadra liniștit la poezie, după părerea mea. | |
| = Claudiu | emilian valeriu pal [25.Nov.22 17:31] |
| Se pare că e una din zilele acelea, destul de rare, in care fie reușesc să transmit ce vreau, fie cel puțin un cititor rezonează cu ce am scris. Mulțumesc pentru asta. Și pentru apreciere | |
| = . | dorin cozan [26.Nov.22 06:48] |
| Mi-a plăcut asta mult: ,,dacă ne-am făcut vreodată vreun bine dacă am contat îndeajuns cât să ne privim în ochi fără să ne prefacem că suntem alții" | |
| = Dorin | emilian valeriu pal [30.Nov.22 07:43] |
| Mulțumesc. De lectură și semn. | |
| = Crescendo... | Romulus Câmpan Maramureșanu [02.Dec.22 14:21] |
| ”și brusc mă lovește în moalele capului: ce ne separă de alte forme de viață e sfâșierea ipocrită pe toate drumurile” Acel crescendo amintit de Claudiu, ca durere, ”sfâșiere(a)” cum ai scris, a atins în mine un apogeu pre-climactic în ”drumurile”; cu ochii închiși așteptam ca vulturul să rupă o dată ficatul din mine, să se împlinească durerea. Nu e critică ce-ți scriu, de acord fiind din nou cu Claudiu, despre fiirea de facto ca poezie a acestor gânduri grele, ci poate doar răbufnirea subiectivă a unei vieți în care durerea o mănânc zilnic, fără pâine. M-am bucurat să te citesc. rcm | |