| + Dragoș, :) | Maria Mitea [21.Apr.23 17:26] |
am găsit aici o poezie ca o bomboană în copilărie, o doseam în buzunarul de la rochiță, mă ascundeam după o cotruță, apoi o scoteam din buzunar și o doseam de câteva ori, până aveam curajul să stau cu ea în mână să mă uit la ea vreun sfert de oră, și aici intervenea gândirea, imaginația, fantezia: mâ tot gândeam cum e să o mănânc singură ( aveam vre-o 5 surori de teapa mea și un frate care era mai mare) satisfacția era să-mi imaginez cum o mănânc singură, și cum toți ceilalți se uită la mine :) ... apoi după un sfert de oră de lăcomie copilărească, mă apuca jalea, și frica, și iar jalea.și rușinea: vai da cum să nu împart cu surorile, frații:- dacă și ei o să găsească o bomboană și o să facă la fel, să o mănânce după cotruță, singuri fără mine, și atunci ieșeam la lumină, scoteam bomboana din buzunar, încet, iar o băgam, o scoteam, după care mă făleam în fața surorilor, apoi ele se rugau de mine să le dau și lor, și tot așa până o rupeam în 4, 5 bucățele mici, mici și ne înfruptam cu puțin dulce, după care deveneam cea mai bună dintre surori, :) și toți vroiau să se joace cu mine, deveneam un fel de vedetă, și la jocul de-a lupul și vulpea, eram lăsată să joc rolul de vulpe, :) ... m-am lungit cu vorba, dar asta a fost starea când am citit poemul tău, m-a dus la un izvor curat, la sursă, ai aici ceva nou nouț, și limpede, suflu nou, o stare nouă care ți-ai dat voie să o pui pe hârtie ca un copil: ”să-mi dau foc cu tot ce am dobândit, nimeni altul să nu știe ce m-a apucat” este primul poem unde te citesc și simt cum cunoscătorul din tine ”the knower” a cedat, nu mai este pe primul front dar pe al doilea, este altcineva pe primul front, mult mai viu, mai curajos dar și mai vulnerabil, parcă îndoielnic și parcă nesigur dar mult mai viu, iar ”numărul meu preferat din copilărie , număr prim ...” ai aici un prim, ”am planuri să-mi ascund în el, ca un motan” deși pare atât de naivă și simplă expresia, transmiți o stare inedită, și în același timp o stare cunoscută cititorului, chiar trăită, numerele tale prime te aducă aproape de cititorul, :) să știi cunoscătorul din noi e foarte inteligent, muncit, citit, clever, dar în același timp are mereu scopul să ne îndepărteze de ceilalți, să ne separe de noi înșine, pentru că de fapt are doar o singură dorință care este să se evidențieze ca fiind partea cea mai bună de admirat în noi, ceea ce nu este adevărat, avem o familie întreagă în interior, :) ( Este așa o metodă de a lucra cu interiorul din noi ” Internal Family System, IFS” dezvoltat de Richard Schwartz, 1980, a observat că fiecare experiență din viață în primul și primul rând cere de la noi să ne adaptăm, prin adaptare înseamnă să depunem efort fizic, mental, emoțional. Drept ca rezultat fiecare experiență crează părți noi care se identifică cu starea, experiența în sine și așa rămân impregnate în sistemul nostru psihic și energetic (emoțional). După care a realizat că tot de ce avem nevoie în viață e să ne simțim bine cu noi înșine ( ce echivalează: să ne simțim bine cu ce am experimentat, trăit) și a dezvoltat această metodă de integrare a părților interioare, numit IFS. Este cea mai frumoasă metodă de a te împrieteni cu tine, de a lucra cu interiorul și de a te cunoaște cu adevărat. Este foarte simplă, care de fapt prin scris asta facem, Prin poezie anume aducem aceste părți din noi la un singur numitor comun. Așa părțile capătă încredere vin la suprafață să respire, să ne comunice, aducă idei, mesaje din adânc …. So, poezia este în primul rând calea de a ne împrieteni cu noi înșine. Numai după ce ne împrietenim cu noi înșine găsim curajul și ne dăm voie să fim originali, ceea ce suntem, așa cu cele toate și bune și mai puțin bune, … Când integrarea părților nu are loc în poezie, prins cris și doar o singură partea sare înainte, duce steagul ca reprezentând persoana,atunci cădem în conflict că devenim geloși, involuntar, fără să ne dăm seama pe cei care scriu fără filtre, care își pun sufletul pe hârtie,... Tot ce contează la scris este din ce parte interioară ne dăm voie să scriem … și cine într-adevăr se coboară la Punctul Cel Mai de Jos al Persoanei, ăla scrie cu adevărat, aduce ceva inedit la suprafață … în rest riscăm să rămânem trapped în cunoaștere. Vezi Cunoașterea e doar un tool, ceea ce eu știu, sau acumulez, nu este ceea ce sunt eu. Mă poate reprezenta într-un fel, dar nu este neapărat ceea ce sunt. Este doar o părticică mică din mine, o abilitate de a asimila … dar dacă pierd această abilitate de a asimila, învăța, citit, ce . eu nu mai exist, nu mai sunt eu, … ba sunt și poate, e chiar mai bine pentru că se creează spațiu să mă cunosc pe mine însumi ce gândesc și simt cu adevărat, decât să îi citesc pe toți cei care au simțit despre ei, au gândit pentru ei …. Este foarte ușor să ne pierdem în Identificarea cu ceea ce facem, învățăm, avem pentru că mintea dar și cultura în care trăim, ideile promovate ne condiționează să trăim prin identificare. Însă prin Identificare se crează distorsiunea de percepție, distorsiunea de sine, și a lumii exterioare, ideilor … Ținând cont de această metodă IFS, nu trebuie să ne mirăm dacă folosim pseudonime, nicknames, … este parte din procesul de creștere, și Adâncul din nou este atât de ”shrewd” a găsit singur o metodă de compensare ”pseudonimele, … ” O anume parte din noi are nevoie să crească dar nu știe limbajul, nu știe cum să o spună pentru că sunt alte părți care sunt dominante, mult mai apreciate de noi și de alții, și cu părere de rău devenim de cele mai multe ori prizonierii la ce apreciază alții despre noi, așa că ceea ce este autentic despre noi devine o parte nebăgată în seamă, dezonorată, … Dar, să revin la poezia ta, …. ” tot ce fac, până și plânsul, ascuțirea ghearelor de ciment, pentru că nu vreau să afle nimeni ce iese din mine și-i dat pământului în mod direct ...” aici m-aș opri la pământ, ”în mod direct” este mai mult parte din vocabularul cunoscătorului din tine care intuiește să ia frâurile în mâini, se vede mai capabil, nu are încredere în copilul care scrie, ... Dă-ți voie să-ți dai drumul la vale în poezie ca aici, ca și cum ai fi la săniuș, și nu ai să greșești de fel, se simte autenticitatea, ingeniozitatea adâncului din tine , doar de acolo ne vine liniștea, starea de bine, anume când ne dă-mi voie vulnerabilitatea nevăzută să respire prin poezie, care are puterea de a valida starea, a o îmbrăca în cuvinte și îmbrățișa necondiționat, ... | |
| = Un întreg îndrumar al scrisului ai reușit să-mi transmiți, Maria! | Dragoș Vișan [21.Apr.23 18:21] |
| "Ne dăm voie vulnerabilității nevăzute să respire prin poezie". Poezia "are puterea de a valida starea, a o îmbrăca în cuvinte și îmbrățișa necondiționat". Așa termini, Maria, eseul tău, pe care l-am citit pe nerăsuflate. Mulțumesc foarte mult. Aș vrea să-l și printez. Să-mi fie mobilizare continuă. "în mod direct" va dispărea de-l voi publica în vreo revistă. Ai observat că e redundant spus. | |