| = „Poetul cu fixație pe albastru” | George Pașa [02.Oct.23 17:16] |
| E aici, după umila mea părere, un fel de delir programat, în care atât regele Lear, cât și Richard al III-lea, își dau întâlnire pe scena visului cu Manole și Ana sa într-un melanj poetic în care, glumind puțin, totul zboară și tot zboară, dar noi nu plecăm din țară. Poate mă înșel, dar textul are și ușoară (sau mai pregnantă) nuanță onirică, fiindcă în vis, se știe, plutesc și „rudimente” ale unor întâmplări reale mascate de o mantie simbolică. Ai o imaginație „nebună”, să-ți trăiască! De „regele secării” ce să mai zic! | |
| = Mersi George | BogdanGeana [02.Oct.23 17:25] |
| Delir da, dar justificat, regele moare o singura data. Vorba lui Richard III: daca nu iti iese nimic, macar sa merite. Sa mori pentru Ana lui Manole e cs si cum ai muri pentru Nuți din Troia la tine in casa, nestiut de nimeni. | |
| = Strofa finală mi se pare cea mai plină de miez | George Pașa [02.Oct.23 18:00] |
| Amintește, cumva, și de „Regele moare” (am uitat să zic). Ce îmi place este că reușești aici să parodiezi blând elegant niște repere ale literaturii, iar meditația aduce cumva cu aceea shakespeariană, care tot așa acoperea tragicul în mantia umorului amar. Fără îndoială sunt revigorate prin limbaj unele clișee ale modernității. Cine spunea că nu există limbaj poetic în ceea ce scrii? Mă rog, uita faptul că poezia poate fi și epică, și lirică, și dramatică sau un hibrid postmodern, că semnele estompării granițelor dintre genuri există de vreo două secole (numai dacă ne gândim la Whitman, dar nu numai la el). Sigur, e un alt subiect de discuție, însă, nu nelegat de scriitura de aici. | |
| = Dragă George, | BogdanGeana [02.Oct.23 19:09] |
| nici nu îți dai seama ce plăcere îmi face să discut cu tine chestiuni literare în care antropologia, filologia sau istoriile de tot felul se îngemănează până la o neobabilonie ordonată. Paradoxal, aceeași Universitate București și aceeași filologie ne-au legat de ceea ce cu drag facem și astăzi. Nu cred că e un secret pentru tine că zilele trecute am fost trecut prin furcile caudine ale unei critici circumstanțiale, în absența aparatului și a canonului. Mi-au fost descalificate texte de cineva cu doctorat în poezie....pe motiv că titlul meu ar avea mai multe silabe decât cele două din titlul Mărul, ceea ce este foarte rău. Nu îți ascund că și astăzi consider ingrată misiunea de a îi explica cuiva, autoconsiderat creator, că nu are nicio legătură backgroundul cu talentul nativ sau cu cel exersat. Însă atunci când studiile se completează inerent cu imaginația și cu talentul, ca în cazul tău, simt că am partener de dezbatere. Și pentru asta îți mulțumesc. Din păcate însă mi-e teamă că limbajul poetic este doar pentru cei care au codul, (model saussurian). Nu poți să ai pretenția de interpretare corectă a ceea ce scrii de la cineva lipsit de instrumentar, de rigoare sau de lecturi, oricâte premii ar fi luat sau volume ar fi publicat Cel mult ți se va transmite condescendent că ceea ce faci tu nu e rău. | |