Personaje:
Pierdutul (P) – Îmbrăcat succind. Un tricou şi o pereche de pantaloni scurţi. Dacă e frig în sala de spectacol, poate fi îmbrăcat mai gros.
Navigator Spaţial 1 (NS1) – Îmbrăcat futurist. Un costum argintiu, ceva.
Navigator Spaţial 2 (NS2) – Imbrăcat futurist. Un costum argintiu, ceva.

Actul I
Personaje:
Pierdutul

Decor: Fundalul cu stele, albastru sau negru cu puncte albe. Dacă există fonduri (adică bani) eventual becuri în locul punctelor. În mijlocul scenei, o cutie în care stă Pierdutul. Cutia nu are faţă. Publicul poate vedea înăuntru. Celelalte trei laturi au câte o gaură prin care se poate vedea în afara cutiei. Pe parcursul scenei Pierdutul nu se va mişca în afara cutiei.

[Pierdutul stă în picioare. Se uită spre sală.]
P: Ştiţi, eu aici m-am născut. [Ridică mâinile şi mângâie laturile cutiei.]
P: Nu ştiu nimic altceva.
P: Trăiesc într-o cutie.
P: Dar nu-mi pare rău.
P: Pot privi afară. [Se uită printr-unul din hublourile laterale apoi prin celălalt.]
P: Mă pot întreba.
P: [Meditativ.] Uneori ma întreb dacă mai există şi altcineva acolo.
P: Mă întreb dacă mai e cineva ca mine, într-o cutie. Plutind prin spaţiu.
P: Ma întreb dacă, cu adevărat, contează.
P: Contează dacă mai e altcineva?

[Pierdutul se aşează pe jos, în cutie. Începe să se joace cu mâinile prin aer ca şi cum ar avea nisip şi l-ar scurge dintr-o mână în cealaltă.]
P: Uneori apuc nimicul ce mă înconjoară şi mă joc cu el.
P: Încerc să-l înţeleg.
P: Oare de ce există?
P: Nu am putut niciodată să-mi raspund.
P: Poate există pentru ca eu exist.
P: Oare ar exista dacă eu n-aş fi?
P: Oare ar conta daca eu n-aş fi?
P: Adevărul e că uneori n-am ce face şi atunci mă apucă întrebările.
P: Prostii.

[Pierdutul se ridică şi se uită printr-una din găuri, spre punctele albe/becuri.]
P: Şi oare cu chestiile alea din depărtare ce-o fi?
P: Oare şi ele sunt cutii?
P: Oare nu?
P: Oare strălucesc şi eu la fel de puternic ca ele?
P: Aş vrea să mă întâlnesc odată cu una din ele s-o întreb.
P: Chiar nu ştiu ce-aş vorbi cu ea dar asta aş vrea s-o întreb.
P: I-aş zice “Bună” [Îşi schimonoseşte faţa să pară oficial şi amabil.] şi ea mi-ar răspunde.
P: Şi apoi, după ce i-aş intra pe sub piele aş întreba-o.
P: Poate mi-ar spune că şi eu strălucesc... [Se scarpină întrebător în cap.]
P: Sau poate nu?
P: Oare contează?

[Luminile de scenă încep, încet să fluctueze. Se aude o lovitură puternică. Pierdutul, speriat, se ţine cu disperare de pereţii cutiei. Încearcă să înţeleagă ce se întâmplă.]
P: Şşşşş... [Arată către public.] Cred c-au venit! Fugiţi...

[În sală nimeni nu se mişcă.]
P: Eu sunt aici, singur. Dar voi, voi n-aveţi pe câte cineva? Fugiţi domn’e...
[Nici o mişcare, nici un sunet.]


Actul II
Personaje:
Pierdutul
Navigator Spaţial 1
Navigator Spaţial 2

Decor: Interiorul unei nave spaţiale. Eventual sub forma unui hangar. Nimic prea complex. Un fundal gri deshis pe care să fie desenate nişte alte cutii. O bară de culoarea metalului. Lumină puternică.

Scena I
Pierdutul

[Pierdutul stă în cutie si priveşte pe lângă ea, în jur.]
P: M-au răpit extratereştrii.
P: M-au furat din derivă şi m-au adus aici, printre alte cutii.
P: Oare ce vor să facă cu mine?
P: Oare chiar n-au ce face?

[Iese din cutie şi se plimbă pe scenă, privind spre celelalte cutii.]
P: Uitaţi, nu sunt singur. Mai sunt şi alte cutii.
P: Nu sunt singur... [Meditativ.]
P: Ştiţi, adevărul este că îmi plăcea să mă cred singur.
P: Deşi speram să existe şi alţi pierduţi prin cutii.
P: Îmi plăcea să mă simt singur.
P: Unic.
P: Doar eu şi cutia mea... [Îşi atinge cutia cu o candoare aparte, dorind s-o ştie aproape.]

[Priveşte mai atent spre celelalte cutii. Se scarpină admirativ în cap.]
P: Uite domn’e câte cutiii... [Fluieră.]

Scena II
Pierdutul
Navigator spaţial 1
Navigator spaţial 2

[Pierdutul începe să numere cutiile. În scenă apar, alarmaţi, Navigatorul spaţial 1 şi Navigatorul spaţial 2. Amândoi îl privesc analitic pe Pierdut. Pierdutul îi vede şi se uite puţin ciudat la ei.]
P: [Către public.] Ce urâţi sunt extratereştrii ăştia. Au două începuturi de sfere şi între ele o bârnă firavă... [Fluieră admirativ.] Ia să văd dacă pot vorbi cu ei.
P: [Către cei doi.] Hei, extratereştrilor. De ce m-aţi adus aici, printre alte cutii?
NS 1: Dar... [Se uită spre NS2.]
NS2: Noi nu suntem extratereştrii.
NS1: [Arată spre propria persoană.] Noi suntem oameni.
P: Da? Ia uite domn’e. Probabil toţi extratereştrii îşi spun oameni.
NS1: Nu, nu. Extratereştrii îşi spun altfel. Noi suntem oameni.
P: Imposibil.
NS2: De ce?
P: Păi... [Zâmbind ca unui copil căruia i se explică ceva evident.] eu sunt om.
NS1: Şi noi suntem tot oameni.
P: Aveţi o cutie în care plutiţi în derivă prin spaţiu?
NS2: Nava asta spaţială e o cutie de fiare vechi dar nu plutim în derivă.
NS1: Mergem unde vrem.
NS2: Unde trebuie.
P: Atunci nu sunteţi oameni...
NS1: De ce?
P: Pentru că mergeţi unde vreţi şi unde trebuie.
NS2: [Către NS1.] Are probleme de percepţie. Du-te şi adu oglinda.
[NS1 iese din scenă.]


Scena III
Pierdutul
Navigator spaţial 2

P: [Către public.] Auziţi, oglindă.
NS2: E doar un instrument de a vedea propria reflexie.
P: Mai degrabă reflecţie...
NS2: Şi... cu cine tot vorbeşti?
P: Păi, cu publicul nostru.
NS2: [Priveşte în stânga şi în dreapta. Nu vede nimic.] Am înţeles...

Scena IV
Pierdutul
Navigator spaţial 1
Navigator spaţial 2

[Navigatorul spaţial 1 se întoarce în scenă.]
NS1: [Către NS1.] Am adus oglinda.
NS2: [Către NS2.] Degeaba. Are public... clar schizofrenic.
P: [Către public.] Deci pentru ei, eu sunt schizofrenic, nu sunt om.
P: [Către public.] Ce ţi-e şi cu extratereştrii ăştia.
NS2. [Îi arată oglinda Pierdutului. Acesta se uită în ea şi se vede.] Uite, ăsta eşti tu.
P: [Zâmbeşte.] Uite, un coleg de-al vostru.
NS2: Nu, ăsta eşti tu.
P: Imposibil.
NS2: De ce?
P: Eu am o cutie şi plutesc în derivă prin spaţiu. Colegul vostru merge unde vrea şi unde trebuie. Clar nu sunt el.
NS1: [Către NS2.] Clar schizofrenic.
P: Vedeţi? Voi îmi ziceţi schizofrenic, eu îmi zic om. Mare diferenţă.
NS2: [Către P.] Schizofrenia e o boală. Te putem vindeca de ea.
NS1: [Către P.] Ai putea merge şi tu unde vrei şi unde trebuie.
P: Nu mulţumesc. Prefer aşa. Puteţi să mă lăsaţi înapoi în cutie acum.
NS1: [Către NS2.] Conform Edictului de pe Pluto avem obligaţia să-i respectăm dorinţa.
NS2: [Către NS1.] Ştiu... la naiba cu edictele lor.
P: Totuşi, înainte să plec, vreau să vă întreb... strălucesc?
NS1: Adică?
P: [Părând extenuat de toată discuţia.] Nu contează. O să întreb pe altcineva.
[NS1 şi NS2 se uită întrebători unul la celălalt după care se îndepărtează. P se urcă înapoi în cutia lui. O altă bubuitură. Întuneric.]

Actul III
Personaje:
Pierdutul

Decor: Fundalul cu stele, albastru sau negru cu puncte albe. Dacă există fonduri (adică bani) eventual becuri în locul punctelor. În mijlocul scenei, o cutie în care stă Pierdutul. Cutia nu are faţă. Publicul poate vedea înăuntru. Celelalte trei laturi au câte o gaură prin care se poate vedea în afara cutiei. Pe parcursul scenei Pierdutul nu se va mişca în afara cutiei.

[P este din nou singur în cutia lui. Priveşte zâmbind spre public.]
P: Ce i-am păcălit.
P: Auzi...
P: Să mergi unde vrei şi unde trebuie.
P: Ştiţi... ştiam că seamănă cu mine.
P: Că semăn cu ei...
P: Mă rog, depinde de perspectivă.
P: Auzi... [Râde.]
P: Să mergi unde vrei şi unde trebuie.
P: Ce ai mai întreba atunci?
P: Omul e ăla care stă în propria cutie şi pluteşte în derivă.
P: Altul nu-i om.
P: Parol!
P: Şi voi...
[Lumina se stinge pe scenă. Se aprinde în sală. Doar extratereştrii.]