Scena 1.
O uşă în dreapta,în partea dinspre interior a uşii va fi aşezat un pat în marginea stângă cu o noptieră pe care stă o carte.
Andrei(fumând încet şi sec o ţigară) priveşte tavanul întins pe pat.Intră în scenă Ana.
Ana(priveşte înainte,se ridică pe vârfuri,poartă o bluză cu umerii goi,zâmbeşte copilăreşte):De ce Andrei?
Andrei(mirat,o priveşte înca întins pe pat ): Hm?
Ana(Vorbeşte privind înainte):De ce să-ţi fac cafea?
Andrei(trăgând în continuare din ţigară):Pentru că mie nu-mi iese niciodată…
Ana:Ai două mâini stângi şi ai fuma cu amândouă în acelaşi timp dacă ai putea…Mereu m-am gândit că viciile nu fac oamenii mai buni sau mai răi…Pe tine nu te strică.
Andrei:Mhm…
Ana:N-aş vrea să mi te strice,ştii…(îşi muşcă buza)
Andrei:Şi de ce să nu mă strice?
Ana :…pentru că….
Ana iese pe uşă.Pe coloana sonoră începe sunetul unei ploi.Andrei îşi stinge ţigara de podea.Din pachetul din buzunar scoate alta,se uită la ea,dar o aruncă.Sunetul ploii se aude tot mai încet până când e înlocuit de începutul cu dialog al piesei Ana de la Vama Veche.
Scena 2.
Pe uşă intra Ana,purtând o rochie neagră,coloana sonoră se opreşte la “Să nu te mire că-ntr-o zi n-o să mă mai găseşti…/ai’ măăăăăă”.
Andrei(se ridică şi se aşează pe marginea patului):ce cauţi aici?
Ana(cu privirea in podea): să-ţi zic.
Andrei(iritat):Ce să-mi zici?Ce ţi-a mai rămas de zis?
Ana: Mi-ai promis că-mi cumperi ceva dulce.
Andrei:Fă-mi o cafea întâi.
Ana:De ce să-ţi fac cafea?
Andrei(zâmbeşte):Ca-n prima zi…(şoptit)
Ana:Hm?
Andrei(zâmbeşte):Pentru că mie nu-mi iese niciodată.
Ana se aşează pe marginea patului lângă el,Andrei o priveşte în ochi.
Andrei:îmi va fi dor de tine.
Ana(se uită la podea şi se lasă pe spate):mai bine nu.
Ana se ridică şi merge la uşă.Pune mâna pe clanţă.
Ana(privind spre public cu ochi goi):M-am săturat să fiu un amărât de nume pe lista ta .
Andrei(ruşinat):Alea nu sunt doar nume.Sunt oameni care au luat bucăţi din mine.
Ana(enervată):Eu nu vreau nimic de la tine.
Andrei(scoate altă ţigară şi observă ca n-are foc):Bine!
Ana(îi arată bricheta şi iese pe uşă):bine!
Scena 3.
Andrei rămas singur se lipeşte de uşă.
Andrei(cu ţigara neaprinsă în mână,gesticulând):Vin şi pleacă,vin şi pleacă,fete ca fiecare anotimp,fete care cred că sunt déja femei,fete care iubesc ciocolata,fete care ştiu să cânte la pian,fete care nu suportă tutunul ,dar adoră iarba,fete care se îmbracă în tutu ,fete care îşi iubesc câinele mai mult decât m-au iubit pe mine vreodată,fete ….(trage din ţigara neaprinsă ,apoi o priveşte nesatisfăcut)Şi-n tot şirul ăsta lung,eu rămân mereu singur.Cei care n-aţi spus că aburul din cafea apare pentru că bobul de cafea e din Rai,să spuneţi!Femei ,cafea….(se aruncă în pat)…Femei….Cafea…(Închide ochii)Gata!Gata!Fără femei!Fără cafea!Gata!(deschide sertarul noptierei din care scoate o lista,citeşte tare şi repede) MARIA,IOANA,DANA,FLAVIA,IRINA,DENISA,ALINA,ANA,MĂDĂLINA,CĂTĂLINA,DIANA,BEATRICE,ALEXANDRA,MIRUNA….Ana….Ana?(o lacrimă i se prelinge pe obraz)
Scena 4.
Pe fundal începe piesa Ana-Vama Veche de la “demuuult/tare demuuult…”.
În cameră intră personajul JuJu.O fată imbracată în jeans ţi cămaşă în carouri.Se pune pe pat lângă Andrei care stă întins.
Andrei(calm):Bună,juju.(accentuând ultima silabă din JuJU)
Juju:Ţi-am adus ceva.
Andrei(nepăsător):Mda?
Juju:uite,e un lănţic cu roboţel…(Îi dă un lănţişor cu pandantiv pe care îl scoate din buzunar)
Andrei:Roboţelul are o inimioară pe el.Cum vine asta?Tinicheaua n-are sentimente nici cât epava de mine.
Juju: O să-ţi dai seama într-o zi…Dă-mi şi tu ceva…numai ca să am şi eu ceva.
Andrei(înfuriat,ia lista de lângă el şi scrie ţipând JUJU):poftim.ia asta.fă ce vrei cu ea.să n-o mai vad.
Juju(se uită pe lista curioasă):Cine sunt toate?
Andrei: Le cunoşteam cândva…acum nu mai ştiu nici eu cine-s ele…
Juju(geloasă):Dar eu cine sunt?
Andrei: Nu fi prostuţă,Juj.
Juju:inevitabil.
Andrei(chicoteşte).
Juju(se ridică şi deschide uşa):Mersi…
Andrei(îngrijorat,îşi muşcă buza):Hai nu pleca…
Juju(trânteşte uşa când Andrei spune pleca).
Scena 5.
Andrei cară pe uşă un scaun şi apoi altul.Le pune faţă în faţă,se aşează pe unul dintre ele şi se uită la ceasul lui de mână.Pe uşă apare Maria.Se aşează pe scaunul din faţa lui şi Andrei o priveşte fără să dea de gol vreo expresie(nu că ar exista vreo una).Pe scaunul din faţa,la interval de două minute, se aşează toate fetele care-şi au numele pe lista lui ,pe fundal sonor piesa JustUS-doi copii,până când se ajunge la Ana,muzica se opreşte.
Andrei(vizibil şocat):Nu.
Ana(enervată):acum negi că ai făcut tot ce eram eu să se rezume la un nume?că mi-ai ascuns faţa şi tot ce însemn într-un cuvânt?
Andrei(vizibil zdruncinat,aproape high de prezenţa ei):Nu.
Ana(râde puţin şi sec): eşti aşa un copil,ştii?creion ,radieră ţi puf ,persoana mea dispare din viaţa ta,te-ai gândit cât de mică mă simt când mă transformi în trei amărâte de litere???
Andrei(inconştient,hipnotizat):Nu.
Ana(nervoasă):Mă uit la tine şi mă gândesc că dacă aş avea şi eu o listă a mea numele tău ar fi destul de lung încât să-mi amintească de tine,ştii?nici măcar nu e corect!Nici măcar…
Andrei(corp gol):Nu.
Ana(cu privirea în pământ şi vocea tremurată):Prends mon ame,je te done ma vie…
Andrei(absent demult):Nu.
Scena 6.
După ce Ana iese pe uşă,Juju intră în scenă aproape instantaneu.Se aşează pe scaunul din faţa lui Andrei ,acesta fiind inexpresiv şi rece.
Juju:Aştept.
Andrei(frustrat): ce dracu’ aştepţi?
Juju(rănită):…să-mi spui dacă ai înţeles…ţii minte?Roboţelul?
Andrei(parcă revenit din transă):Ah…
Juju(zâmbeşte puţin şi crăpat):Deci…?
Andrei:Eu nu mai înţeleg nimic în ultima vreme ,ştii…
Juju:Nici eu…nici eu…(dă din cap în semn că nu)
Andrei(se caută prin buzunare):Deci era reală…
Juju(confuză):cine..?
Andrei: fata care mi-a furat bricheta.
Juju(distrată):parcă ai fi la război şi ţi-a luat briceagul,zău aşa,chiar nu poţi trăi fără ţigări?
Andrei(distrus):ţigările astea au gust de miere…ştii…tutun,miere…dur…dulce…fata accea…
Juju(rece):Cred că defapt eu trebuia să trag concluzii aici,nu tu.
Andrei(confuz):ţi-am zis că-n ultima vreme nu mai înţeleg nimic?
Juju:Sunt ultima de pe listă,nu?
Andrei:Dracu’ ştie,lista e la tine.(îşi lasă capul între mâini)
Juju:Mi-ai spus să fac ce vreau cu ea.
Andrei:Şi ce ai făcut?(îşi ridică creştetul brusc)
Juju:păi…am ars-o şi am împrăştiat-o…de la mine de la balcon …
Andrei se ridică şi o sărută pe Juju pe frunte.
Scena 6.
Pe coloana Sonora se aude Gary Jules-Mad World.
Andrei e singur in cameră şi aruncă scaunele afară.Apoi se aşeză turceşte pe podea şi priveşte cumva mai departe de public,undeva unde se termină sala şi începe viaţa lui.
Andrei(copil):Să nu uit.
Vocea Anei din spatele cortinei:Ai uitat tot.
Andrei(copil):Vreau să fim doar noi doi…(iritat,se ridică) Arată-te Ana!Arată-te!
Tăcere.
Andrei(dezamăgit):Heh…Până şi Ana cea din capul meu mă acuza c-am uitat cine e ea.E aproape…amuzant.It’s a very very…mad world…Memoria mea,scurtcircuit, Ana(lasă capul în jos), bricheta,(ridică iar privirea)foc ,cald…cald…(enumeraţia o spune încet cu pauze considerabile)UNDE DRACU’ MI-E BRICHETA?(precipitat)
Uşa se deschide.De afară cineva îi aruncă o brichetă.Andrei se uită.
Andrei: Dar nu e nimeni aici…Ana ,unde eşti să vezi!N-am uitat nimic ba chiar îmi pierd minţile în loc să pierd tot ce însemni!
De dupa uşă apare Ana.
Ana(ironică):Vrei să fim doar noi doi?
Andrei(şocat şi în acelaşi timp fericit):Noi…
Ana(se mişcă val vârtej prin cadru şi se aşează pe marginea patului):PĂI NU SE POATE!(enervată la culme)
Andrei(distrus): Ce joc tâmpit mai e şi ăsta?Nu mai suntem copii,ştii?Avem şi noi responsabilitatea să ne clădim un viitor,împreună sau separat,măcar lasă-mi minţile limpezi!
Ana(cuminte):De ce mă tot chemi…
Andrei(trist):Pentru că am nevoie de tine…
Ana(zâmbeşte):De ce?
Andrei:Hm?
Ana:De ce să-ţi fac cafeaua,Andrei?
Andrei(zâmbeşte) se aşează lângă ea.O ia în braţe.
Scena 7.
Andrei(se dezlipeşte de Ana):nu e parcă niciodată de-ajuns din tine,ştii,nu mă satur,Ana eşti facută din plante interzise,mă faci să tremur şi să mă isterizez ca un adolescent,să plâng ca un copil,să ţip după tine noaptea şi toate astea numai ca să mă uit în ochii tăi…Descresc din cauza ta,sufletul meu descreşte,stau acum şi mă uit la tine cum pui geană pe geană în patul meu şi cum redeschizi magia din irisul tău…mă gândesc că nu m-aş sătura niciodată,mă gândesc că nu vreau să pleci,de ce pleci pentru o bucată de hârtie care oricum s-a dus?
Ana(întinsă pe pat,vorbeşte somnoros):Eu dintotdeauna am fugit de nume.Aşa cum fiecare lucru are o definiţie,e foarte greu să spui definiţia în loc de cuvânt ,nu?Îţi ia mai mult…E inutil….Ba nu e!Aşa şi când eu spun albaştri albaştri,gură de aer,închişi între crengi bine înfipte în carne ştii că sunt ochii tăi,mnu?
Andrei:aşa zici tu că sunt ochii mei?
Ana: ochii tăi îţi oglindesc sufletul.eşti curat Andrei.
Andrei(se uită la ea ,zâmbeşte apoi se cuibăreşte în pat)
Ana:Am lăsat multă lume în urmă pentru că nu mi-au făcut capriciul…Pentru că numele meu e scurt şi are o literă care se repetă,pentru că nu atinge nimic din ce sunt,e aşa ,ca şi când cineva te-ar goli de tine numai pentru ca te strigă Ana…
Andrei: Nu.
Ana:Ba da.
Andrei(fericit):Ana-A-albastru albastru,rochia care o purtai când te-am văzut,erai frumoasă şi nu te-ai schimbat deloc.N-negru,rochia pe care o porţi acum,mâhnirea care o verşi pe noi pentru că nu te răsfăţăm cu puţinul ce ni-l ceri A-amprenta ,ce laşi peste noi,ne farmeci cu boabe de cafea si apoi ieşi pe uşă ca şi când nici n-ai fi fost ,nici nu-ţi dai seama câtă ai rămas de unde ai plecat.Ai schimbat oameni.I-ai făcut să-şi dea seama ce merită.Ana,rămâi…
Ana:Andrei,nu mai doare,numele nu mai doare (zâmbeşte ca un copil)
Andrei(o sărută apăsat).
Scena 8.
Andrei(se ridică de pe pat voios,iese pe uşă grăbit)
Ana:Unde pleci?
Andrei(de dupa uşa lăsată deschisă se aude):Să cumpăăăăăr cafeaaaaa!
Ana:Nu o fac eu!
Ana rămasă singură se aşează turceşte pe covor dupa ce ia cartea de pe noptieră.O răsfoieşte niţel ,apoi priveşte spre public speriată.
Ana: Mda.În cărţi personajele totdeauna au schimbări de atitudine şi ba trec din vii in morţi sau din morţi în vii,atât de mult se schimbă încât nu-mi mai dau seama cine sunt ele de fapt,mă lasă rece .(Ia bricheta de pe pat si pachetul de ţigări ,scoate o ţigară, o aprinde si admiră curioasă).Tutun,nisip,oameni,aşa se spulberă …ard,îi ia vântul sau îi înghite pământul,personaj…hm….
După ce ţigara arde până la jumătate în mâna ei o stinge în scrumiera de pe noptieră.
Ana:Andrei,eşti o insulă şi-am trecut pe lângă tine de prea multe ori.A sosit vremea să văd cine eşti pe bune.
Andrei se întoarce cu flori in loc de cafea.
Ana:Ooom….(gestul o lasă rece)
Andrei(ştiindu-i reacţia):Mda păi nu sunt pentru tine.
Ana:Wheu.
Andrei: Şi totuşi ia-le.
Ana ia buchetul de trandafiri roşii şi din el se scutură boabe de cafea care cad zgomotos pe podeaua camerei.
Ana(zâmbeşte larg)
Andrei:Ok le adun eu (râde).
Dupa ce se apleacă, Andrei scoate din buzunarul din spate al blugilor o pungă de cafea măcinată.Zâmbeşte cu toţi dinţii şi i-o arată Anei. Ana ia cafeaua şi ibricul din dulăpiorul noptierei şi iese pe uşa.
Andrei singur,luminile mici ,forma lui se cunoaşte vag pe scena.Pe fundal se aude refrenul de la Coma-Coboară-mă-n Rai.
Andrei(sumbru): Totul a-nceput din ziua în care am existat.Şi aceea a fost ziua în care am întâlnit-o pe Ana.Abia atunci ştiam că sunt real.Şi încercam să mă conving că şi ea e reală.Toate organele îmi pulsau haotic.(zâmbeşte)Voiam s-o am.Tremuram ca şi când afară ar fi fost -30 de grade în loc de 34.Voiam să am 2 ani în momentele alea,să mă duc la ea şi să o rog să se aplece ca s-o pup pe obraz.Voiam să mă plimb de mână cu ea şi numai cu ea.Ştiam déjà ce gust are.Mă trezea ca o cafea tare de să mă ridice de pe scaun.Şi chiar era o vrăjitoare în cafea.Cum am băut prima ceaşcă cu ea n-am mai putut să-i dau drumul niciodată.De fiecare dată când se supăra pe mine începea o noapte care dura prea mult.Simţeam că nu mai pot să înfloresc şi când se întorcea bobocii dragostei îmi alunecau din ochi,erau lacrimi de fericire.Sângele meu e la fel ca al Anei. Suntem amândoi rupţi din acelaşi întreg şi acum începem iar să ne completăm.Când mă gândesc că abia creştem,abia atingem 18 ani,abia învăţăm cum să ne luptăm cu lumea.Dar cui îi mai pasă atâta timp cât suntem doi?Cui îi mai pasă?
Ana se întoarce cu două ceşti de cafea aburind.Andrei le pune pe noptieră,o ia în braţe .
Andrei: Hai să-ţi zic o poveste.
În încheiere refrenul piesei Thousand Foot Klutch-This is a call
Cortina cade.Sfârşit.