Haide, lasă, nu mai face atâta pe şmecherul – i-a zis Pakin lui Rakunin.
Rakunin şi-a încreţit nasul şi l-a privit urâcios pe Pakin.
-Ce te uiţi? Nu mă recunoşti? – a întrebat Pakin.
Rakunin şi-a strâmbat buzele şi, învârtindu-se indignat pe fotoliul său rotativ, s-a apucat să privească în altă parte, Pakin a început să bată darabana pe genunchi, zicând:
-Ce idiot! Un par la scăfârlie i-ar prinde bine.
Rakunin s-a ridicat şi a pornit spre uşă, dar Pakin a sărit iute, l-a ajuns din urmă şi i-a spus:
-Stai puţin! Unde ai întins-o? Mai bine stai jos să-ţi arăt ceva.
Rakunin s-a oprit şi l-a privit bănuitor pe Pakin.
-Ce-i, nu crezi? – l-a întrebat Pakin.
-Ba cred – a zis Rakunin.
-Bine, atunci aşează-te iute aici, în fotoliul ăsta.
Şi Rakunin s-a aşezat iarăşi în fotoliul său rotativ.
-Păi, vezi? – i-a zis Pakin. – Acu’ ce stai în scaun ca tâmpit?
Rakunin a început iarăşi să-şi bălăngăne picioarele şi să clipească iute din ochi.
-Nu mai clipi! – i-a zis Pakin.
Rakunin a încetat să mai clipească şi, ghemuindu-se, şi-a retras capul între umeri.
-Stai drept! – i-a zis Pakin.
Rakunin, rămânând la fel de gheboşat, şi-a împins burta înainte şi a întins gâtul.
-Eh! – a zis Pakin – mai bine ţi-aş cârpi o palmă.
Rakunin a sughiţat, şi-a umflat obrajii, apoi, prudent, a expirat aerul pe nări.
-Ascultă! nu mai face pe nebunu’! – i-a zis Pakin. Rakunin şi-a întins şi mai mult gâtul şi a început din nou să clipească iute-iute.
Pakin i-a zis:
-Ascultă Rakunin, dacă n-ai să termini imediat cu clipitul, am să-ţi dau un picior în piept!
Ca să nu mai clipească, Rakunin şi-a încleştat fălcile şi şi-a mai lungit puţin gâtul, cu capul tras în spate.
-Ptiu! Ce înfăţişare scârboasă ai – a zis Pakin – cu gura asta a ta de găină şi cu gâtul porcesc, te-apucă greaţa.
În aceeaşi clipă, capul lui Rakunin, care trăgea tot mai mult înapoi, s-a muiat deodată şi s-a lăsat pe spate.
-Ce dracu? – a exclamat Pakunin. – Ce şmecherie o mai fi şi asta?
Privindu-l pe Rakunin din locul în care stătea Pakin, ai fi putut crede că Rakunin nu mai are deloc cap. Mărul lui Adam i se avântase în aşa măsură încât imediat îţi venea să crezi că ăsta-i de fapt nasul lui.
-Hei! Rakunin! – a zis Pakin.
Rakunin tăcea!
-Rakunin! – a repetat Pakin.
Rakunin tăcea şi nici măcar nu clipea.
-Aşa, - a zis Pakin – şi-a dat duhul Rakunin.
Pakin şi-a făcut cruce şi a ieşit în vârful degetelor.
După vreo paisprezece minute, din trupul lui Rakunin s-a înălţat un mic sufleţel şi s-a uitat cu duşmănie spre locul în care, cu puţin înainte, stătuse Pakin. În aceeaşi clipă însă dintr-un dulap a ieşit îngerul morţii, înalt de stat şi, prinzând de mână sufletul lui Rakunin, l-a condus într-o direcţie necunoscută, trecând prin case şi ziduri. Sufletul lui Rakunin alerga în urma îngerului morţii, întorcând întruna capul, cu priviri duşmănoase. Dar îngerul morţii a iuţit pasul şi sufletul lui Rakunin, tot ţopăind şi împleticindu-se, a dispărut în depărtare, după cotitura unei străzi.