Ivan Ivanovici Susanian (acelaşi personaj care şi-a dat viaţa pentru ţar, fiind ulterior glorificat în opera lui Glinka) a intrat într-o zi la un birt şi, aşezându-se la masă, a cerut o friptură. În timp ce hangiul pregătea friptura, Ivan Ivanovici şi-a luat barba între dinţi şi a început să cugete; avea el acest obicei...
Au trecut treizeci şi cinci de minute şi hangiul i-a adus lui Ivan Ivanovici friptura, pe o tavă rotundă de lemn. Ivan Ivanovici era flămând aşa că, după un obicei al timpului, a apucat friptura cu mâinile şi s-a avântat s-o mănânce. Dar, grăbit să-şi astâmpere foamea, Ivan Ivanovici s-a repezit cu atâta poftă asupra fripturii, încât a uitat să-şi scoată barba din gură. Aşa că odată cu carnea a înghiţit şi o parte din barbă.
Şi imediat au început necazurile, pentru că n-a trecut un sfert de ceas iar Ivan Ivanovici a simţit în burtă nişte junghiuri puternice. Ivan Ivanovici a sărit de la masă şi a dat fuga în curte. Hangiul i-a strigat: „Fii atent, îţi lipseşte o bucată de barbă!”, dar Ivan Ivanovici nu mai lua seama la nimic, năpustindu-se în goană afară.
Atunci boierul Kovşegub care şedea într-un colţ al birtului bându-şi mustul, a lovit cu pumnul în masă şi a urlat:
-Cine-i ăsta?
Hangiul, aplecându-se până-n pământ, i-a răspuns boierului:
-Ăsta-i patriotul nostru, Ivan Ivanovici Susanian.
-Aşa-aşa! – a spus boierul isprăvindu-şi mustul.
-Serviţi puţin peşte? – a întrebat hangiul.
-Du-te dracului! – i-a strigat boierul aruncând cu paharul după el. Paharul a vâjâit pe lângă capul hangiului, a trecut prin fereastră şi l-a izbit peste gură pe Ivan Ivanovici care se uşura, stând pe vine, asemenea unui vultur. Ivan Ivanovici s-a prins cu mîna de falcă şi s-a prăvălit pe o parte.
Tocmai atunci a ieşit din şură Karp şi sărind peste valăul cu lături, în care se bălăcea un porc, a luat-o la fugă, urlând, spre poartă. Hangiul a scos capul pe geam:
-De ce urli aşa? – l-a întrebat pe Karp. Dar Karp fugea fără să răspundă nimic.
Hangiul a ieşit în curte şi l-a văzut pe Susanian cum zace nemişcat la pământ. Hangiul s-a apropiat de el să-i vadă faţa. Susanian îl privea fix.
-Aşadar, mai trăieşti? – l-a întrebat hangiul.
-Da, numai că mi-e teamă că or să mă mai lovească cu ceva – a spus Susanian.
-Nu te mai teme – i-a spus hangiul – e drept că boierul Kovşegub era să te omoare, dar acum a plecat.
-Bine, slavă ţie Doamne! – a spus Susanian ridicându-se. Eu sunt un om neînfricat, dar n-aş vrea să-mi dau viaţa degeaba. De-aia m-am lipit la pământ şi am tot aşteptat să văd, oare ce se mai întâmplă? Încă puţin şi aş fi început să mă târăsc pe burtă spre slobozia Eldîra... Io-te ce umflat mi-e obrazul. Fraţilor! Mi-a smuls şi jumătate din barbă!
-Asta-ţi lipsea dinainte – a spus hangiul.
-Cum adică, dinainte? – a strigat patriotul Susanian. Adicătelea, vrei să zici că am umblat aşa, cu o jumătate de barbă lipsă?
-Umblat! – a spus hangiul.
-Fleoarţă! – a strecurat Susanian.
Hangiul şi-a mijit ochii şi, luându-şi avânt, l-a izbit pe Susanian peste ureche. Patriotul Susanian s-a trântit la pământ şi a amuţit.
-Aşa-ţi trebuie! Tu eşti fleoarţă! – a spus hangiul şi a intrat în birt.
Susanian a rămas câteva minute lipit la pământ ciulindu-şi urechile, apoi, neauzind nimic suspect, şi-a ridicat încetişor capul şi a privit în jur. În curte nu mai era nimeni, dacă nu punem la socoteală porcul, care, după ce se răsturnase din valău, se tăvălea acum într-o baltă de apă murdară. Privind în toate părţile, Ivan Susanian s-a furişat spre poartă; din fericire era deschisă şi patriotul Ivan Susanian, tupilându-se la pământ ca un vierme, s-a îndreptat târâş spre slobozia Eldîra.
Acesta este episodul din viaţa cunoscutului personaj istoric care şi-a dat viaţa pentru ţar şi a fost apoi glorificat în opera lui Glinka.