Koratîghin a sosit la Tikakeev, dar nu l-a găsit acasă.
În acest timp Tikakeev a fost la magazin, unde a cumpãrat zahãr, carne şi castraveţi.
Koratîghin s-a foit un timp pe la poarta lui Tikakeev şi tocmai se pregãtea sã lase un bileţel când, deodată văzu că soseşte însuşi Tikakeev, cu o sacoşă de muşama în mână.
-A trecut ora de când stau şi te aştept – îi strigă Koratîghin.
-Nu-i adevãrat – răspunse Tikakeev – nu e nici un sfert de ceas de când am plecat de acasă.
-Asta rămâne de văzut – zise Koratîghin. În orice caz, eu sunt aici de o oră.
-Să nu minţi – zise Tikakeev. E ruşinos să minţi.
-Prea milostive domn! – spuse Koratîghin. Vă rog să binevoiţi a vă exprima cu mai multă grijă.
-Consider cã... a început Tikakeev, dar Koratîghin l-a întrerupt imediat:
-Dacã dumeata consideri... a zis el. Dar dupã asta Tikakeev l-a întrerupt la rândul sãu:
-Las cã n-ai de ce sã te ţii aşa mãreţ!
Aceste cuvinte l-au înfuriat aşa de tare pe Koratîghin, încât imediat şi-a astupat cu degetul o nară, iar pe cealaltă a golit-o drept în Tikakeev.
La care Tikakeev a scos din sacoşã ditamai castravetele, cu care l-a lovit pe Koratîghin în cap.
Koratãghin şi-a dus mâinile la cap, a cãzut şi a murit.
Iatã ce castraveţi uriaşi se vând în prezent la magazine.