Iată că odată, Petrakov, care voia să se culce, n-a nimerit patul şi s-a trântit alături. S-a lovit aşa de rău încât zace întins pe podea, şi nu-i în stare să se ridice.
Iată că a reuşit cu un efort suprem să se ridice în patru labe. Dar puterile l-au lăsat şi el a căzut din nou pe burtă, şi zace.
Petrakov a zãcut pe podea cinci ceasuri. La început a stat aşa, întins, apoi a adormit.
Somnul a mai întãrit forţele lui Petrakov. S-a trezit împrospãtat şi bine dispus, s-a ridicat, a fãcut câþiva paşi prin camerã, apoi s-a culcat cu grijã în pat. „Ei bine – şi-a zis el – acum pot să dorm puţin”. Dar – somnul îi trecuse. Petrakov s-a tot răsucit, când pe-o parte, când pe alta, dar să adoarmă n-a mai reuşit.
Iatã, asta-i de fapt tot.