Bărbaţii Getuţei


Getuţa era, de departe, ceea ce se putea chema - la Dorna Cuci - o femeie ţapănă. De fapt, aici muierile, mai toate soţii de mineri, gaterişti ori ţapinari, dacă nu erai de-al locului n-aveai cum să nu remarci că erau cumva în afara a ce te-ai fi aşteptat. Bineînţeles, ne gândim şi la sensul bun al lucrurilor. Aprige, cum le stă bine muntencelor, maşcate şi cu mult roşu (natural) în obraz îşi vedeau de gospodărie şi de plozi. Casele mari, etajate, din lemn sau din cărămidă, nu erau deloc o raritate. În grajdurile animalelor, durate întotdeauna ceva mai departe de case, puteai găsi tot de la 3-4 capete de vită în sus. Ce mai, dacă ai spune că sărăcia nu-şi prea găsea sălaş în zonă, nu ai fi greşit deloc. Numai că asta însemna şi trudă din greu. Totuşi, cei mai înstăriţi din Dorna Cuci erau minerii. Aceştia munceau straşnic, dar şi beau la fel de straşnic. Multă tărie – vodcă, cât încape. După ce ieşeau din şut rămâneau ore în şir în prima crâşmă din drum. Pănă nu dădeau pe gât măcar o jumătate (de litru) de coniac ori alt spirtos, nu plecau acasă. Şi asta, zi de zi. Munca istovitoare în prăfăraia din adâncuri şi alcoolismul îi băga de tineri în pământ. Cei de cincizeci de ani erau deja longevivi. Aşa se explica mulţimea de văduve în floarea vârstei. Acu le puteai vedea, tot mai des, tunse scurt şi în egări (pantaloni subţiri mulaţi pe picior), în grupuri, pe la bufet bârfind la o cafea. Nefericitele ar fi vrut să-şi refacă viaţa, dar aceasta era cu o adevărat o problemă dificilă. Că mai toate aveau copii de şcoală, nu era mare piedică; ar fi compensat cu gospodăria dacă, la o adică, vreun pretendent ar fi ridicat obiecţii. Chestiunea era că dădeai cu puşca după vreo căciulă (bărbat disponibil). Cât erau ei cucenii de daţi dracului, ca Geta lui Lămpaşu nu cunoşteau multe. Trei bărbaţi a îngropat, iar acum sta gata să se mărite a patra oară. Primul îi muri de bătrâneţe – la 45 de ani; ca fost miner, se chema că era bătrân -, iar pe al doilea, tot miner, se prăbuşi un perete în abataj. Al treilea, gaterist, a băut atât de mult într-o zi de leafă, încât, la întoarcere spre casă, mergând pe trei cărări, l-a călcat o maşină care era condusă de unul la fel de turmentat ca şi el. Cu Vasile, ultimul ei soţ, stătu şi ea în cârciumă, în ziua cu păcatul, vreo două ore, dar când văzu că acesta o lungeşte peste măsură îl lăsă singur. Să mai fi avut răbdare ca o jumătate de ceas, că mai mult n-a stat, l-ar fi ... salvat. Dar de, asta i-a fost să tragă. Muieretul din Cuci, însă, dădea ca sigur faptul că singurătatea Getuţei nu va face anul. Deveniseră invidioase din cale-afară. Preocuparea lor fundamentală era să afle ce le face “asta” la bărbaţi şi cum Naiba îi vrăjeşte de trag aşa la ea. Nu ştim dacă aveau să afle vreodată, însă cert e că a patra căsnicie devenise iminentă. Pentru că se apropia frigul, Getuţa avea să tocmească un zilier – pensionar – din oraş (Vatra Dornei) să-i taie lemne de foc cât să-i ajungă toată iarna. În cele câteva zile cât a durat treaba, pensionarul nostru – de loc de prin Giurgeştii Târgului – a fost tratat regeşte de gazdă. Băuturica, băturică, mâncarea, mâncărică. La prânz, un ceas-două de odihnă. Ba chiar, cucoana, după ce-l îndemna să se lungească pe o canapea, tocmai în timpul acela îşi căuta de lucru prin preajma lui. Spera că doar, doar, i-o veni vreo idee. Însă, omul nostru nu că ar fi fost atât de Papă-Lapte, dar urcase demult sculele trebuincioase în pod. Totuşi, după ce a terminat treaba şi şi-a încasat plata, zăpsind el cum stau lucrurile, îi propuse a-i face cunoştinţă cu un nepot al său de pe frate... Grigore al lui Petrache Carsu – nepotul în discuţie – stătea să facă 45 de ani şi nu fusese însurat niciodată. În copilărie păţise o poveste care avea să-l marcheze pentru tot restul vieţii. Băieţaş de şapte-opt anişori, când era, tată-su, Petrache, a ţinut morţiş – pentru că âl iubea ca pe ochii din cap - să-l urce în tractorul ce-i ara ogorul, aşa, “ca să se tragă şi el”. Şi cum voia ca pământul său să fie arat până în buza râpei ce-i mărginea grădina, a insistat la Valer al lui Mutu din Costeşti să mai tragă o brazdă.
Gândea că aceasta înseamnă încă doi saci buni de păpuşoi la toamnă. N-a făcut câţiva metri tractoristul nostru, că namila fieroasă se şi prăbuşi în râpa pe fundul căreia curgea un firişor de apă. Poate să fi fost ca de şchioapă de adânc, dar faptul că înţepenise în mâl cu roţile în sus şi cu cei doi prinşi sub atâta amar de greutate făcea ca fiecare secundă să fie importantă pentru salvarea lor. Acu era drept: pe Petrache mai tare îl durea de copil. Aşa că minute bune s-a chinuit să ridice de tractor din partea unde era Grigore. A strigat, au mai venit şi alţii, şi într-un bun sfârşit l-a scos. Ţinut de picioare (cu capul în jos) şi apoi suflându-i-se aer pe gură, copilul îşi reveni. Valer al lui Mutu, scos abia după vreun sfert de ceas, era mort ca toţi morţii. Nu mai spunem ce jale a fost după aceea în sat, că şi acesta era tânăr, abia se liberase din armată. După această întâmplare Grigore devenise timid şi retras, şi aşa era şi acum, chiar dacă trecuse aproape 40 de ani de atunci. Toată viaţa lui nu s-a apropiat de nici o muiere, cu toate că era umblat prin lume; lucrase o bucată bună la CFR, dar acum, de-o vreme, devenise şomer... Getuţa, dată fiind starea ei, a fost chiar încântată când i l-a ploconit unchiu-su. Avu doar pornire să râdă când se prezentă pe nume. Grigore îl chema şi pe câinele ce dormita mai tot timpul în cuşca de la vale de casă. Rămase doar cu pornirea pentru că s-a străduit să facă figură frumoasă. Încrezătoare în trăincia legăturii, o săptămână întreagă de aici încolo a stat cu mesele întinse. A invitat toate rudele lui Grigore, dar şi vecinele ei, chiar şi de la a 15-a casă. După o samă de pahare, şi de vin şi de tărie, Getuţa îl prezenta muieretului pizmaş şi îl pupa zgomotos. Ăstuia, ruşinos şi slab de înger (de fapt, gălbejit şi slab era el de-a întregul), îi venea să intre în pământ. Apoi mi ţi-l dansa, învârtindu-l pe sub mână, cu rolurile bărbat-muiere inversate... Cam după o lună, Grigore se angajă la gater, tot acolo unde lucrase cel de-al treilea bărbat al Getuţei. Cu toate că-i ştia povestea, decisese să o ia cu acte. Pe cinstite, acum o leacă tot îl strângea în spate la ideea seriei masculine predecesorale ce-o mierlise în mariaj cu Geta. Pe el, oare, ce-l aştepta?... Să fi trecut, poate, ca la un an de când se luaseră. Grigore lucra în continuare la gater. Pleca cu noaptea în cap şi venea pe înserate. În gură nu punea pic de bătură, aşa că nu intra în nici o crâşmă şi venea întins acasă. Mânca şi apoi adormea numaidecât. Mulţi spuneau că munca la tăiat buşteni era mai istovitoare chiar şi decât cea din mină. Getuţa nu era tocmai mulţumită că el cădea întocmai ca bobocul, dar nu prea avea ce face. Ea trebăluia tot prin gospodărie, după care făcea de mâncare şi îl aştepta...
*
* *
Precis astăzi s-a întâmplat ceva, că uite, era de-acum aproape nouă şi al ei nu venea. În celelalte seri nu prea trecea nici de şase seara. Cum era vreme de toamnă târzie, afară era întuneric, ăhă, demult. Din când în când, Getuţa sălta colţul perdelei din bucătărie, de unde vedea o bucată bună pe stradă, şi scruta temătoare cam până la al treilea stâlp în care ardea un neon. Apoi, toropită de somn şi oboseală, adormi îmbrăcată întinsă pe canapeluţa din bucătărie. Visă că un grup de bărbaţi, toţi îmbrăcaţi în negru, duceau pe umeri o raclă pe un drum glodos. De undeva se auzeau cântece bisericeşti, dar în jur nu zărea picior de preot. Ăştia cu racla înaintau încet către poarta ei. Ea năduşea, iar inima dădea să-i spargă pieptul... Nu ştie cât trecuse când bruşte bătăi în uşă o făcu să sară speriată. Era scorpia de Aspazia, vecina, care (parcă satisfăcută) o chemă repede afară că tocmai i-l călcase o maşină pe Grigore. Buimacă rău, Getuţa o luă pe drum la vale, conducând-o mai mult picioarele că ea nu mai gândea. Într-adevăr, în faţa porţii lui Matei Gâdea, într-o baltă întinsă de sânge zăcea lat Grigore. Acum îşi aminti că, numai cu trei zile înainte, câinele – bătrâor, dacă stă să se găndească - schelălăise fără vreun motiv evident. Apoi, noaptea urlase îndelung a pustiu. De fapt, până la urmă, Getuţa înţelesese că nu era vorba de nimic altceva decât că-şi prevestise sfârşitul.
*
* *
Până să apară şi bărbată-su a mai trecut ca un ceas. Trebui musai să încarce un TIR cu cherestea pentru Constanţa-Port. La sfârşit, patronul, un sirian, dădu fiecărui pălmaş câte 50 de dolari. Bucuros din cale-afară, doar era primul ciubuc făcut în viaţa lui, Grigore, cum păşi pragul cerdacului, îi puse “verzătura” în mână Getuţei, ca pe cine ştie ce mare trofeu. Habar n-avea prin ce tocmai trecuse ea...