Dacă mai stau mult în locul ăsta să mor de nu mă împuşc.
Nimic, da' nimic, nu îmi aduce a mine. Totul pute, totul se zbate şi eu, eu stau răstignită într-un picior peste viermuiala voastră.
Doamne cît vreau să sparg uşa asta anti-furt! Să piară toţi, să încep din nou să simt. În locul ăsta toţi îşi ţin respiraţia...o păstrează pînă cînd devine atît de îmbacsită încît se îmbracă în ea. Ăştia nu sunt oameni...sunt un fel de memorii ce se perindă prin viaţa nou-născuţilor, înşelîndu-i cu venin de nostalgie. Plec în căutarea unui loc fără amintiri, în care zgomotul e surd şi cerul limitat.
Plec în cautarea locului în care haine îmi sunt norii moi şi nu respiraţia putredă a încă unei diminenţi în gaura asta de iad.