Polonius s-a ascuns în măseaua mea, Ritta. Nu m-a supărat şi, la început, n-am zis nimic. De câte ori deschid însă gura ca să refac în sens invers opera berzelor şi a îngeraşilor, el îmi pune beţe în roata care reprezintă singura mea stare civilă. Cu acest sistem voi ajunge, desigur, la covrigi. Dacă Polonius îmi va pune beţe şi-n covrigi, atunci voi căuta o mascotă, o voi culca pe spate cu pedalele în sus şi, din fiecare muguraş de mamelă de pe pântecele ei, voi face câte un mercenar.
Este mica mea răzbunare, dar, la urma urmelor, nu am şi eu dreptul la o stalactită, uşor îndoită?