Apoi, când luceafãrul îi deveni ca un logodnic (îi despãrþeau cam vreo douã stadii), luna îºi puse inel, un abur fin, sau un ºal, ºi am înþeles: Bun rãmas insomnii, vãruialã de nopþi polare, delirãri ale mierlei, ºi-ale albastrului, madrigaluri scrise-n grabã pe sutiene ºi pe ºervete, fandãri, zaiafeturi la cherhanale ºi prin podgorii, dormit la schituri, gãinãrii ca hrãpiri de maici, leºinare de bãrci cu vâsle, printre lebede, vine griul, vine focul! Bateristul burlanelor, transbordãrile veveriþei din codri-n parcuri, din brad în stradã, vestirea de niºte junghiuri, de un memoriu, de o plecare, de fân, pelerina poºtaºului, cecul, neonul, onomastica, telefonul, mustãþile ºorecarului, pechinezului, liniºtea strecurând în auz foirea de ocupanþi clandestini, mascaþi cu frunze ºi-abil protejaþi de forþele gravitaþiei, iureº, a temei toamnei.