Când vrei să-l chemi, îl strigi „Bamhalas" şi atunci se opreşte din continua trepidaţie a picioarelor, întoarce faţa şi strâmbă gura într-un surâs. E înveşmântat cu o jachetă ce-i mângăie gambele, cu o pereche de bocanci peste care poartă, din eleganţă, galoşi. Vara, cu un hârb de pălărie sau un chipiu alb de policeman; iarna, cu o căciulă smolită. Bamhalas agită veşnic mâinile şi picioarele, fără să facă nimic. Are o metodă proprie în a-şi sufleca mânecile. Poartă manşete de aluminiu şi cravată fără guler.
Capul îi este împodobit cu ţepi drepţi negri. Pentru că doarme în horn - din spirit de conservare - şi pentru că îşi dă ghetele cu vax, e de culoare măslinie. Graţie cântarului ce-l poartă între dinţi, poate măsura în fiecare zi o porţie de surâsuri pentru soţia sa Aira. Bamhalas ţine mult la înfăţişarea lui. Înainte de a porni în oraş, îşi rade jumătate de mustaţă, îşi dă cu negru sub unghii şi îşi anexează un coş de papură la extremitatea mâinii stângi.