O lebădă cu mierla vocii, pe vioara ochilor, cu aşternutul pasului de ploaie rară.
Peste un râu crescut între două mâini, ochiul peştelui curge drept, într-o barcă de falii, cu muntele răsfirat în prund.
Pentru clopotul glasului dintâi, sângele e un armăsar înşeuat şi zăbala inimii în copitele de ferigi cu vocea de hăt, un curcubeu frezat pe fâneţe.
Intri într-o stalactită a glasului cocoşit în igrasie, ca într-o sperietoare şi, sub scocul morii, toţi păianjenii de apă sunt luceferi, pentru o domniţă palidă, cu umbra paşilor din lăcuste, într-un sfârc de lună e un hoţ de broască cu bulboane de salcie şi în iazul cu fundul marunt toate trestiile sunt fecioare dezbrăcate de trup, într-o floare a nămolului cu obrazul subţire.
Om tenie cu un drum de fier alb pentru o locomotivă cu tuneluri bulbucate şi iată treci cu coama aortei peste piscuri, măsurând drumul orbeşte cu tălpile crăpate, cum e scoarţa.