E înainte de vacanţă. Mă opresc în faţa blocului şi mă uit înapoi. Zăpada miroase frumos, mă uit lung la ea, miroase a sobă caldă, o ating, o apropii de obraz şi gust din ea. Steluţele ei mă încălzesc şi încep să-mi simt lacrimile. Nu ştiu să plîng. Nici nu vreau să plîng.
Zăpada este ca un prieten bun care te îmbrăţişează.
Eu nu am un Prieten. Mă uit în stînga şi văd grădina din faţa blocului. Zăpada a acoperit totul pînă aproape de balcon. Zîmbesc ; acolo este bunica şi bunicul ; ceea ce e bine. Îmi privesc ghetele ; am ghete de patinatoare. Îmi va fi drag cînd le voi încălţa în prima zi de şcoală ; voi patina frumos cu ele şi colegii se vor uita la mine fermecaţi.
Atunci vor veni bucuroşi la mine şi mă vor întreba de vorbă, mă vor atinge, mai ales vor mîngîia ghetele şi vor vrea toţi să fie Prieteni cu mine.
Pînă la prima zi de şcoală mai sunt două săptămîni de vacanţă şi eu sunt tristă şi singură.
De la geam privesc iar zăpada şi aud soneria electrică de la şcoală. Probabil că a intrat la ore acum ; dacă m-aş duce în graba acum pînă acolo, l-aş vedea.
Pînă la uşa clasei dacă aş merge, aş fi fericită. Dar nu am curaj să plec acum, acum şi să mă întîlnesc chiar faţă în faţă cu el ; inima mi s-ar face albă de fericire.
Prin sticla geamului văd crengile pline de zăpada şi mă uit cu atenţie la blocul din faţa mea.
Mereu m-a fascinat ; l-am asociat cu o casă în care am fost cînd eram mică ; o ascunzătoare.
Acolo miroasea a igrasie. Blocul acesta nu miroase a igrasie dar este un bloc trist.
Nu ştiu ce fac ceilalţi oameni, cum trăiesc ei ; cum trăiesc ei cînd văd lucrurile.
Cînd ies pe afară mă pun sub ştreasină şi iau blocul în braţe.
De cele mai multe ori ies singură şi sunt mulţumită că îi pot vorbi. Pietricele din el strălucesc de parcă ar fi diamantele de pe rochiţa păpuşii mele cindy.
Moş Crăciun mi-a adus o păpuşă cindy pentru că păpuşile barbie erau prea scumpe. Şi ce aş fi făcut cu o păpuşă barbie ? în plus mie îmi plac cărţile şi literele şi nu am nevoie de păpuşi. Şi cel mai mult îmi plac materialele. Mi-am deschis un magazin de materiale.
Bunicul mi-a construit raionul, aveam raion ; totul era mai mic decît mine. Am pus materialele pe masă, unele peste altele, aşa cum văzusem la alte raioane. Însă nu mi-a plăcut. Atunci le-am aranjat pe rafturi şi am fost tare mulţumită cînd m-am uitat de sus.
Raionul meu era un adevărat magazin în care intra multă lume. Eu eram mulţimea care cumpăra şi eu eram vînzătoarea. Acum puteam simţi şi toate materiale astea mi se păreau că sunt marea, că sunt curcubeul.
A doua zi mă uitam la bricomania şi îmi construiam veioze şi pat pentru păpuşa mea cindy.
Păpuşa mea cindy nu se numea cindy ci ea se numea eu.
Eu mă uit prin sticla geamului şi apoi la cameră ; camera asta se numeşte camera de la cuc. Noi am numit-o aşa după un tablou de-al tatei.
Tata era pictor. Poate-aţi auzit de el. Pe deasupra era şi un matematician foarte bun. În cameră e un şifonier deasupra căruia bunica ne-a pus covoarele pentru nuntă. Lîngă fereastră e măsuţa mea pe care am pus televizorul şi sub care eu construiesc. Iar îmi aduc aminte că nu am niciun Prieten, strîng în braţe agenda pe care a atins-o Lucian şi mă duc să mănînc.



La şcoală stau în prima bancă pe rîndul de la geam. Mi-a plăcut mereu să stau pe rîndul de la geam. Sunt la ora de religie. Îmi miŞc ghetele pe podea şi îmi place zgomotul pe care-l scot. Mi se pare un zgomot intim.
Nu ştiu cine sunt. Anul trecut am avut un Prieten. Îl chema andreca andrei. Eram la ora de citire. Avea banca lîngă mine. A rupt o mulţime de foi din caietul vocabular şi a scris ceva repede pe ele.
Veniseă în vizită la noi cei cu bibliile albastre care au dat Doamnei Învăţătoare o cutie de farduri cadou şi o biblie albastră care ziceau ei că ar fi cartea cărţilor. Dar cartea cărţilor este roşie şi am pierdut-o sub pat la dorina şi nu am mai găsit-o.
De altfel nu ştiu ce să fac. Trebuie să zic « thank you », îmi spune Andrei, dar nu ştiu dacă să iau cartea sau nu. Înainte eram adventistă. Acum nu ştiu ce sunt.
mi-aduc aminte de poza lui iisus de pe perete şi mă înduioşez. Zic « thank you » şi privesc cartea.
Cartea nu are poze şi nu ştiu ce voi face cu ea. De altfel acum iisus stă lîngă orarul meu şi în fiecare seara îl rog să mă ajute să-l fac pe E frumos. Nu pot să-l fac pe E.
Cînd sunt foarte tristă şi plîng îi scriu bileţele şi i le las în lebădă. El le citeşte şi mă ajută. Şi eu cred că andrei a fost sincer cînd a scris pe foaie « andreea este cea mai bună prietenă a mea » .
Andrei e cel mai bun elev din clasă şi eu scriu frumos pentru el.