nu mai aveam chef de ea aşa cum era.
am tîrît-o în proză.
am luat-o ca pe o târfă ieftină, de păr am luat-o, şi am târît-o din poezie în proză, ignorând ţipetele şi icnetele ei.
am dus-o în bucătărie şi i-am ţipat să umple două pahare cu bourbon. asta dacă are chef să bea şi ea.
apoi i-am zis, menţinând tonul de maistru şef de şantier să îmi aducă dracului paharul în living, împreună cu ziarul.
nu mă uitam prea des la fotbal, dar atunci aveam chef de un meci.

în insulele mediteranei sunt 17 grade. aici a nins cu morţi. e frig ca în cavou. de la o moarte la alta mi se descuamează pielea. epiteliile moarte se înşiră prin casă. seamănă nenatural de tare cu nereuşitele mele de a avea copii.

curvo, zic, vino şi strânge mizeria.
a fost să facă un avort, nenorocita. cică mă iubeşte. lumina din veioză se scurge grasă în cameră. mi se rupe. sunt slinos ca un porc în momentul eutanasierii, dar cel mai important lucru pentru mine e un gândac mare şi negru care se zbătea acum câteva zile în bucătărie şi pe care nu l-am omorât.

revăd însermnările de acum o săptămână: iubirea nu e un spam cu care ne loveşte dumnezeu făcând reclamă virală învăţăturilor sale şi gestului inimos al fiului dragostea ta pentru ea nu vine să o pună nimeni în tine. pur şi simplu, iubirea nu e capilaritate, un fluid care urcă în fiinţa poroasă, având o forţă de adeziune mai puternică pentru sufletul tău decât faţă de propria fiinţă. iubirea e o tensiune superficială la suprafaţa eului care ne ţine împreună înăuntru.

muie. m-am hodorogit de tot. şi mă enervează simfonia asta a luminii trădătoare pe care am visat-o azi noapte. paharul e gol. PAHARUL E GOL, urlu cât mă ţine jumătatea de plămân încă necianozată. mă uit în oglindă. aici e pielea, e încă moale, am fost îmbrăcat cu ea mult timp. muşchii atrofiaţi, inerţi sunt în punga aia, se poate arunca după. oasele...oasele mari sunt bune, rezistente. cred că sunt o afacere bună. falangele le-am avut odată zdrobite cu o cheie franceză, dar acum sunt ok. poate mă las de băut, donez organele. mai puţin ficatul, care e obosit. cu inima, nu am mari pretenţii, e roasă de atâta iubire! sângele meu a fost otrăvit. recomand uscarea lui în lumină solară, apoi să fie răzuit şi închis ermetic. ar putea servi drept artefact de colecţie. sufletul e în paharul acela gol...

vine tăcută cu sticla de bourbon. are o privire de vită de sacrificiu. adevărul e că toţi vom ucide cândva. e aşa crudă viaţa asta nu vă daţi seama dar toţi vom ucide cîndva un om. cînd îl vom iubi cu adevărat ne vom înfige în el pînă la plăsele îi vom îmbrăcă trupul şi-i vom locui mintea.
uneori îi vezi pe stradă în parcuri în tramvaie ţinându-se anevoie unul de altul bătrîni şi cu trăsături asemănătoare de parcă ar fi două spectre ale aceleiaşi entităţi s-au cunoscut de tineri şi s-au iubit acum nu mai mor sunt deja rupţi de viaţă.
iubito nu e nevoie să te ascunzi. te voi găsi oriunde. te-ai deşirat capătul sufletului tău e aici la mine sub stern. te trag în mine, chiar dacă nu ştii crede-mă, toţi vom ucide cândva oameni şi viaţa va durea ca un copil zdrobit între coaste. cînd voi muri bătrîn să nu vii la înmormîntarea mea voi strînge din dinţi şi voi zîmbi şi să nu îndrăzneşti să plîngi
lacrimile ar mai ucide odată.

pe acest ritm, rochia cade de pe ea.
aş fi putut jura că i-a cazut şi pielea.
că ochii i se rostogolesc prin cameră ca două mărgele verzi-albastre.
cuvântul dematerializează.
lumina îngraşă.
mai mănâncă şi tu ceva, îi zic. nu te-am adus aici să te las nemâncată.
uite.
hedonistul nu a avut prea multe de făcut în ultima vreme, doar a jumulit o găină, a făcut baie în miere şi s-a îmbrăcat în fulgi, apoi a tras un dans pînă s-a făcut ziuă.
cinicul l-a privit cu respiraţia tăiată fără să zîmbească şi-a turnat un pahar de vin a mai tras o băşină şi a zis, mă lăsaţi domnule apoi a murit.
stoicul a scris o scrisoare pentru a-mi relatata toată povestea spunînd că toată lumea se pregăteşte de moarte într-un fel idiot. eu sunt nebunul care îşi minte iubita că va fi bine. poţi găti găina hedonistului. mai repede.

am terminat sticla de bourbon. m-am uitat în mintea mea. era mobilată sumar. un pat mare de mijloc şi o muscă verde. pe pat o luasem pe curvă în braţe, i-o trăgeam pe la spate şi o minţeam că totul va fi bine. uneori viaţa e plină de neprevăzut. pereţii erau acoperiţi cu tapet roz. în mijlocul camerei pe măsuţă un focar de incendiu. cred că uitasem o ţigară aprinsă în scrumieră foarte aproape de un ziar despăturit. familia de gândaci care locuia sub chiuveta din baie nu era îngrijorată. în rest, multă dezordine, ca după o repriză de plâns şi una de istericale. perdelele atârnau blazate la fereastra deschisă nesinchisindu-se să oprească zborul unei ciori care venise la furat. a luat inelul de logodnă şi s-a făcut făcut nevăzută. poliţia nu va ancheta vreodată cazul. în timp ce aveam orgasm, am descoperit scena unui teatru tragicomic. o furnică se lupta cu o bucăţică din pieile mele, dovada neputiinţei, eşecului meu în dragoste. a tras tegumentul meu genial până într-un rest de sos de orez thai, îngrăşat şi mai tare de lumina sleită a veiozei. animalul se mânjise peste tot cu restul de sos şi arăta destul de caraghios. porţia de orez costase 2 dolari. furnica a alunecat, la colţul mesei era o pată de lumină uleioasă şi s-a izbit cu un zgomot înfundat de podea. din fericire no damage. era teafără. în momentul acela am ejaculat. mult, cât munţii pădurea neagră. un jet lung şi cu meandre, o dunăre personală, lipsită de porţi de fier. în marea mea neagră peştii fecundaţi stau cu burţile în sus.

mi-am aprins ţigara de după. sufăr de stres postcoitum. pot face pe rând geografia tuturor senzaţiilor pornind din nord cu sictir continuând pe fruntea discordiei mă uit la sînii ei cu mila şi iertare. nu mai pot limpăi burice de împlinire, coapse vulnerabile. mă pierd într-o armată de călcîie, îmbăţoşat de o sclipire în cot. pe buzele mele se citeşte un singur cuvânt din patru litere.