Fulgi albi cad sacadat. În drumul lor adunã praful ºi toate vieþiile minuscule. Se lipesc de ziduri ºi sãrutã geamurile. Geamurile se încreþesc în locurile unde fulgii se dilatã. Zidurile fumegã transpiraþie. Transpiraþia e apã rece. Lara taie geamul cu albul ochiului. Geamul se secþionezã. În garsoniera de pe strada Constituþiei, unde muºtele miºunã ºi iarna, intrã punctele ºi virgulele pe care Lara nu ºtie niciodatã sã le punã. De fiecare datã când vorbeºte punctele îi umplu gura iar virgulele i se încastreazã în limbã. Nu vor sã plece.

În faþa blocului trece un bãrbat tocit cu pãlãria tocitã, cu bocancii tociþi. El nu pãºeºte, el nu calcã în mizerii. Picioarele lui sunt uniforme ºi neregulate. Fulgii îl imitã ºi nu mai pãºesc nici ei. Faþa Larei e o grimasã pe un fundal alb spãlãcit. Fuge în bucãtãrie ºi pune ziare îndoite pe masã. Începe sã cureþe ceapã. Ceapa e roºie, nu piºcã. Faþa Larei e udã. Ziarele se zbârcesc. Faþa omului de pe prima paginã plânge.

Cheia se rãsuceºte în uºã, uºa galbenã, fostã albã, se deschide. Mãruntaiele Larei ajung în gât ºi o sufocã. Bãrbatul tocit se aºazã la masa cu muºama floralã din bucãtãria de 1 pe 1.5 . Urlã. Lara nu aude, nu vede. Fulgii intraþi pe geamul cu vopsea coclitã îi umplu urechile ºi ochii. Vede alb.

"you're gonna catch a cold from the ice inside your soul"

Bãrbatul are urechile clãpãuge. Vecina din apartamentul vecin spune cã la început urechile lui erau drepte ºi curate. Când a fãcut prima datorie, urechile nu i s-au schimbat. Dupã multe altele însã, urechile lui au început sã se topeascã, sã se lase ºi sã fie murdare. Acum de urechile bãrbatului atârnã datoriile. El nu le duce în spinare, el le duce atârnate de urechi. Datoriile lui sunt ca furnicile. Când îi intrã în ureche îºi lasã ouãle lângã timpane. De ani de zile bãrbatul are în urechi furnici care-ºi clocesc ouãle.

Paºii lui nu se aud, pe covor se miºcã praful. Întrã în camera alãturatã ºi trage jaluzelele. Lumina estompatã geme. Bãrbatul iese ºi intrã în camera din fundul holului minuscul. Noroiul se scurge de pe bocanci. Lasã dâre. Nu se descalþã, intrã în camera luminoasã, trage perdelele, urlã. Lara cãleºte ceapa. Faþa i se udã din nou. Ceapa
nu piºcã.


Omul are ciorapi de lânã. Lâna nu se vede, podeaua scânceºte. Patul scârþâie, doar pãlãria e în cuier. Caloriferul e domol, cãldura se scurge de pe el, cade pe tavan, nu ajunge pe podea. Lara nu atinge covorul. Picioarele ei sunt fulgi. În camera întunecatã, Lara trage perdelele ºi jaluzelele. Casa e mutã. Lara urãºte jaluzelele ºi perdelele trase. Ea crede cã pe acolo intrã fulgii rãi, cei negri. Crede cã dacã doarme cu perdeaua
trasã, fulgii o sã o acopere cu o pãturã neagrã ºi translucidã. Urãºte pãturile negre, aºa cã atunci când omul cu urechi clãpãuge o acoperã complet cu una, ea preferã sã stea doar în capotul vechi al unei femei vechi ºi sã fie þinutã într-o mãnuºã uriaºã , frigul.


Oamenii nu au vârstã. Doar strãzile îmbãtrânesc, se nasc, nu trãiesc, dar într-un final mor. Poþi sã le vezi vârsta dupã numãrul de crãpãturi ºi nervuri ce le taie zidurile fãrã anestezie. Bãrbatul cu urechile clãpãuge nu are vârstã. Oamenii îi ºtiu vârsta dupa crãpãturile din pereþii ºi podelele din micul apartament ce pluteºte clandestin. Pluteºte clandestin pentru cã rareori fundaþia lui atinge etajul al treilea la care este situat, ºi rareori i se deschide uºa pentru altcineva decât pentru propriile celule. Vecinii ºuºotesc tot timpul despre faptul cã acolo trãiesc doar burþi goale atârnate de tavan, doar omul cu urechile clãpãuge e mãcelar, nu, ºi cã Lara slãbeºte pentru cã vrea ºi ea sã aibã o burtã aºa.

Lara ºtie cã pe scãrile blocului degerã un câine fãrã un picior. Asta îi amputeazã sufletul de fiecare datã când taie orizontul. Asta nu se întâmplã când taie ceapa. Dar totuºi are faþa umedã. Câinele latrã. Lãtratul lui este estompat de fulgii care-i umplu gura. Lara are aceeaºi senzaþie când deschide un album vechi ºi pãtat. Poze vechi -de cincizeci de ani, sau doar de câþiva- îºi fac loc în retina Larei, unde-i umplu ochii de fulgi. Uºa se deschide brusc. Lara închide albumul. Bãrbatul cu urechi clãpãuge izbeºte albumul de perete. Urlã. Burta Larei se strânge, iar în burta ei sapã un ºoarece. Lara fuge la baie, din gura ei iese un ºoarec verzui care pluteºte în faþa bãii. Urletul bãrbatului omoarã ºoarecele.
Lara freacã podelele crestate de artere. În burta ei ºoarecele ºi-a lãsat puii. Puii sunt lipiþi de burta Larei ºi îi rod intestinele.

Vecinii au observat ceva ce li se pare normal pentru o fatã de vârsta Larei - a slãbit mult. De piele îi atârnã kilogramele de mult pierdute, îi îngusteazã faþa ºi îi usucã limba ºi gâtul. Dar ceea ce nu ºtiu ei e cã Lara a ieºit vinerea trecutã îmbrãcatã în rochia ei cea mai bunã, dar care e plinã de petice. Paltonul ros de molii ºi cãciula îngustã îi acopereau ex-kilogramele. Ea a fost sã-l vadã pe domnul ªincai, singurul doctor din zonã. Acolo doctorul i-a spus spãlându-se pe mâini, nu e bine fata tatii, nu e bine deloc.
ªi un pui necãjit e mai gras ca tine. Depresie, insomnie, nervozitate, anxietate, scãdere în greutate. Ai tot ce trebe, nu te-ncurci cu jumãtãþi de mãsurã, eºti fatã hotãrâtã! Semeni cu tactu' în privinþa asta.
Apoi se duse la birou ºi îi scrise pe o hârtie uºor îngãlbenitã de o patã de cafea "ANOREXIE, DEPRESIE POST-TRAUMATICÃ". Ia-o mai uºor, fata tatii, ia-o mai uºor. ªi mâncã, altfel io n-am ce-þi face, nu pot sã mestec pentru tine, pare rãu.

Lara deschise frigiderul când ajunse acasã. Într-un ziar stãtea învelitã niºte carne veche. Lângã, niºte lapte adunat. În rest, fulgii umpleau interiorul. Lara bãu laptele strâmbându-se din când în când. Dupã zece minute ea fugi la baie ºi vomitã, se dezbrãcã ºi se puse pe cântar. 35.6 kg. Nu e bine deloc, fata tatii, nu e bine deloc. Dar urletul bãrbatului cu urechi clãpãuge acoperea orice cuvânt din mintea ei.

Lara îºi pune paltonul negru, cãciula neagrã ºi fularul negru. Iese. Picioarele ei sunt fulgi, nu ating covorul, scãrile. Nu are mãnuºi, mâinile sunt roºii. Afarã câinele ºchiop dã din coadã. Faþa Larei e un rictus ce pare un zâmbet. Nu o ia în direcþia în care a apucat-o întotdeauna când a ieºit undeva. O ia spre câmpul unde fulgii cad sacadat, dar nu se dilatã. O ia spre locul despre care nu a ºtiut niciodatã nimic, ci doar cã este tãiat de o linie dreaptã, orizontalã. Paºii ei scârþâie. Cizmele vechi ºi mari lasã fulgii sã treacã prin ei ºi sã umple golul fãcut de ele. Se uitã la geamul apartamentului ce pluteºte clandestin. ªoarecii îi rod diafragma, porneºte. Lara ºopteºte pentru sine, nimic important, da, da, nimic important.

Paltonul, cãciula, fularul, rochia, cizmele, toate negre, se fac albe. Lara se face albã. Cântã.


"Nimic important, doar alb.
NIMIC IMPORTANT, DOAR ALB.
NIMIC IMPORTANT, DOAR ALB.
NIMIC IMPORTANT, DOAR ALB..."