|
agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate | Contact | Înscrie-te | ||||
|
|
Promo:
|
| ||||
| Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Concurs Comunități Special Tehnica Literara Multimedia | ||||||
![]() |
|
|||||
|
agonia ![]()
■ je t'aime
moi non plus
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-06-28 | | mașina de spălat Rotel Era pentru prima dată când îl vedeam, iar fața lui obosită, cu riduri pronunțate și o lumină ștearsă în priviri, nu îmi inspira prea multă încredere. L-am invitat să ia loc în fotoliu, mi-a răspuns cu un zâmbet abia schițat. Nu prea știu cum să mă port în asemenea momente, în fond totul ar putea evolua foarte simplu, aici este baia, în față holul, cred că aici este locul cel mai potrivit pentru instalarea mașinii de spălat. Sfârșesc însă prin a fi excesiv de protocolar, Cum vă place mai mult cafeaua, în câteva minute va fi gata.. Maria mă avertizase, nu îți pierde prea mult timpul, la șapte fără un sfert trebuie să ne întâlnim în fața Teatrului Național, dacă nici la piesa asta nu ajungem la timp, n-ai vrea să știi ce-o să-ți fac. Femeile iubesc mașinile de spălat. Poate nu vă vine să credeți, dar veți vedea cum sfârșesc prin a se atașa de ele ca de niște ființe vii.. Terminase instalarea mașinii de spălat, era necesară o mică probă și acum ascultam cum își derulează programul. Nu știu dacă sunteți credincios, dar să știți că există ceva pe care nu ni-l putem explica. Cu câțiva ani în urmă eram un om pus pe distracții, nu îmi făceam prea multe probleme . Nu am putut să-l refuz, bineînțeles că se poate fuma, îmi și imaginam figura îmbufnată a Mariei, s-au îmbâcsit toate lucrurile cu fum de tutun.. Până când mi-am găsit fiul spânzurat. S-a hotărât să-și ia viața exact in ziua în care trebuia să împlinească 18 ani. Prin urmare, ajunsese la majorat.. A urmat un moment de tăcere în care nu se auzea decât sunetul egal al mașinii. Vedeți cât de ușor merge? Parcă nici n-ar fi aici, lângă noi. Da, da, extrem de ușor.... Fața îi devenise relaxată, părea că acel mecanism avea puterea magică de a-l liniști. La câteva zile după înmormântare, mi-a sărit o femeie în fața mașinii. Un țipăt scurt, după care totul a amuțit. Era tristă, nu știu cum se face, dar pentru o clipă i-am văzut fața în lumina farurilor și mi s-a părut îngrozitor de tristă... Nu avea mai mult de 20 de ani.. Am deschis larg fereastra, aerul devenise irespirabil. Mi s-a spus să stau liniștit, a mai avut câteva tentative de sinucidere, iar acum i-a reușit. Nu trebuie să vă faceți prea multe probleme, cu siguranță nu dumneavoastră ați fost de vină.... Dinspre hol se auzea sunetul monoton al mașinii, întocmai ca un tors de pisică. Mașina își vedea în continuare de program, cu rigoarea unor ace de ceasornic. Un mecanism extrem de minuțios și de sigur care își urmează cu conștiinciozitate cursul predefinit. Așadar întâi fiul meu, iar apoi . S-a auzit un clinchet scurt, semn că mașina a terminat derularea programului, după care s-a oprit. O liniște nefirească și-a făcut loc în încăpere. M-a privit stânjenit, ca și cum m-ar fi observat abia acum. L-am condus până la ieșire. Afară începuse sa plouă mărunt. Ploaie rece, de toamnă. Pentru câteva clipe, l-am privit cum se pierde în noapte, iar trupul lui gârbovit aducea cu un semn de întrebare. Părea că mecanismul acela exact rămăsese singura lui justificare, pistoane pe ulei și certitudinea unei vieți liniștite, mecanism bine pus la punct în care fiecare rotiță își urmează parcursul, fără țipătul scurt și dureros al unei frumoase necunoscute, într-o dimineață de iarnă în care te gândeai la aniversarea singurului tău copil, la florile care i-au împodobit mormântul, și rufe curate, extrem de curate, albe și imaculate, în lumina soarelui strălucind.
|
|||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
||||
| Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. | ||||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare și confidențialitate