Imaginea dictaturii și dictatura imaginii

Imaginea dictaturii.

Prin ordonanța guvernamentală nr.230/ 2008 guvernul i-a deposedat pe actori de dreptul cumulului pensiei cu salariul, drept care era aprobat prin multe parlamente, pe care îl au asigurat artiștii europeni și pe care nici măcar fosta dictatură n-a îndrăznit să-l violeze.
Ordonanța arătată n-a făcut nici măcar cea mai elementară socoteală din care ar fi putut constata că România de astăzi mai are doar 860 de artiști cumulatori de pensii cu salariul, cu limite între 1200-1600 lei, o singură excepție fiind doamna Stela Popescu care are pensia calculată și în dolari, datorită turneelor făcute în străinătate.
Mai mult, cei 860 artiști cumulatori reprezintă o pondere infim de mică de numai 0,00026%, pondere cu care ei artiștii se exclud din start și din faptul că-și scot pensiile din biletele de spectacole.
În oricare situație, artiștii erau o excepție deosebită de a nu fi incluși în cei care grevau economia și finanțele țării, mai ales dacă-i comparăm cu cei cu pensiile de lux de 300milioane- la 1.237 miliarde lei.

Lipsa de temeinicie și de constituționalitate a ordonanței arătate.

Ordonanța 230/ 2008 n-avea la bază: strategie, criterii de evaluare, expunere de motive, era una elaborată ca un titlu de ziar, cum spun unii, la plezneală, urechistă și concepută din cotul mâinii.
În condițiile arătate, actorii, acei nefericiți cărora li se ridica și dreptul de cumul, au fost în stare de șoc, indignați la maxim de acest abuz, norocul lor că i-a apărat presa și televiziunea, și desigur opinia publică, printre care m-am enumerat și eu, nu cu lozinci sau sloganuri, ci cu note de fundamentare și comparative în două pachete distincte și anume:
.un pachet privind aspecte multiple, tehnice, economice, juridice, legislative, pensii, finanțe, etc.
.al doilea pachet care se referă numai la criterii și nuanțe artistice privind prioritățile, performanțele și imposibilitatea excluderii artiștilor din cultura românească.

Surse și resurse.
M-am implicat în apărarea lor, nu ca un amator, ci ca unul care aveam la bază 35 de ani de educație de cultură și artă cinematografică dobândită în fosta editură Scena și Ecranul, separat cinci ani de studii și cercetări pentru scene și ecrane și peste 14 ani de elaborare a catrenelor pentru artiștii României, pe care i-am autonomizat într-un volum publicat în diferite cotidiene, parțial în Trustul de presă Flacăra, și acum în rubricile portalului de literatură Agonia.net.

Ecoul solidarizării cu artiștii
Tot materialul arătat mai sus l-am prezentat în scopul solidarizării la secretariatul general al Guvernului, la instituția Avocatul poporului, precum și la Curtea Constituțională, care mi-au răspuns pe rând, cu excepția Guvernului, că această ordonanță este lipsită de temeinicie, nelegală și neconstituțională.
Guvernul României a încercat să se spele pe mâini de eroarea făcută și prin scrisoarea 15D/ 715 din 30.01.2009, m-a plasat Ministerului Muncii spre soluționare.
Ministerul Muncii îmi comunică prin scrisoarea nr. 607/ 6 Febr.2009, că ordonanța guvernului ( din care face și el parte) este cum am mai spus neconstituțională, decizie dată de Curtea Constituțională cu nr.82/ 2009.
Același lucru îl face și Avocatul poporului care prin scrisoarea nr. 285/ 15 Ian. 2009, îmi comunică același lucru.
Am numit această ordonanță drept o încercare nereușită a guvernului de a da o formă legală unei flagrante ilegalități.
În afară de probele din pachetul nr.1 sus arătat, am depus la toate instituțiile și note de fundamentare artistică pe care nu le-am mixat, și invit cititorii mei să le guste farmecul după cum urmează:

Studiu de fundamentare artistică

Generalități-- Partea I-a

Arta teatrală, cinematografică și cea muzicală, nu sunt activități la normă, nici a unui sportiv care aleargă 100 m plat și i se măsoară timpul cu cronometrul.
Această artă este o trudă care nu se calculează in bani. Ea cere dăruire, pasiune, sensibilitate, incărcare emoțională și inteligență care țin de alte reguli, rigori și maniere sociale.
Timpul de muncă al actorului nu este doar cel socotit de ignoranți, adică cele două-trei ore de spectacol, el mai are nevoie de alt timp și anume:
.ore de lectură pentru invățarea rolului, de coordonarea ei cu jocuri de mimică și gesticulație, cu jocuri de scenă, etc.
.ore de repetiții indelungate, fără de care nu se poate.
.timp de colaborare cu toți companionii cu care se întâlnește in rol, care se face in regizoratul teatrului.
.timp consumat cu scenaristul, scenograful și regizorul de asemeni, între tablourile spectacolului și între spectacole.
.multe alte operațiuni, care nu pot fi gestionate aici precum în fișa postului.
Așadar actorul prin arta lui trebuie să dăruiască oamenilor: relaxare, bună dispoziție, să fie inginerul sufletului omenesc, fapt pentru care societatea trebuie să-i acorde: dragostea, stima și considerația de care are nevoie.

Partea II-a

Disprețuirea actorului ca om și artist.
România și-a dăruit ei artiști de mare strălucire, care i-au dus prestigiul peste hotare. Paradoxal, toți marii artiști arătați pe sticlă, sunt astăzi umiliți și disprețuiți și puși să-și facă pontaj, fișe contabile, și toată birocrația arătată la televizor, să obțină aprobări din birou in birou, să stea la cozi interminabile pe ger și pe caniculă.
Eu ca cetățean mărturisesc că am incremenit de ce condiții li se pun acestor actori, care mai au de trăit un număr mic de ani, și cărora le-ar place să moară pe scene și ecrane și nu la cozile cu care-i umilește ordonanța respectivă.
Nu este prea greu de intuit cam ce ecou poate avea punerea in aplicare a acestei ordonanțe care va lăsa sigur spitalele fără doctori și teatrele fără artiști.

Partea a III-a
Intr-o” democratură” ca a noastră, ordonanța actuală impune artiștilor niște relații ca dintre șerbi și stăpân, un tratament aproape feudal.
Ordonanța nu ține cont că acestor artiști li se cuvine și lor puțină demnitate și considerație și nu un asemenea tratament. Un artist al penelului, al arcușului, al strofelor și al scenelor și ecranelor, trebuie tratat ca atare, așa cum am arătat, lucru pe care ordonanța nu-l face.

Statul, jefuitorul propriului său buget.
Se știe din acte, din controale, din presă, din tv. că statul și-a privilegiat unii pensionari cărora le-a acordat pensii exorbitante de câte 300.000.000 lei, pentru care n-a dovedit criteriile pe care le-a calculat și nici nu le-a recuperat așa cum a promis, fapt care a produs mari goluri in bugetul de stat.
De asemeni statul a inchis ochii la salarii de 500.000.000-1.0000.000.000 pe care și le-au acordat singuri unii potentați, n-a trecut la recuperarea lor, fapt care a creat alte goluri uriașe in buget.
A tolerat industria moștenirilor pentru unii care n-au dovedit nimic decât furt din bugetul de stat, altă cale de jupuirea banului public.
N-am enunțat aici decât cele ce se cunosc și sunt dovedite, dar am voie să-mi închipui că ele nu se opresc aici și că statul n-a făcut nimic pentru recuperarea lor.

Partea a IV-a.
N-aș vrea să se-nțeleagă că sunt împotriva radicalizării abuzurilor făcute de puterea anterioară, dar nici nu pot agrea această ordonanță așa cum a fost formulată. Ea (ordonanța) are nevoie de o construcție economică solidă, cu traiectoriile sus arătate, plus altele care mi-au scăpat mie, una care să aibă valențe, să aibă jocuri de nuanțe și de circumstanțe.
Așa cum arată este ca o sentință fără motivare. Mi-am permis să dau doar câteva sugestii, dar dacă apelează la ei, guvernul are specialiști de inată ținută care ar putea să-i facă o construcție solidă și diferențiată acestei ordonanțe.
Este o copilărie dacă autorii ordonanței cred că vor redresa uriașele pagube sus arătate, prin pensiile amărâților de artiști care n-au furat nimic din bugetul statului.

Partea a V-a.

Extrapolarea largită a privilegiilor pe mai multe coordonate pentru corelarea multiplă.
Se știe bine din toate timpurile și din toate locurile, că privilegiile au adus după sine dezechilibre in toate domeniile și stări tensionate. N-am niciun motiv să cred că privilegiile pensiilor uriașe la care m-am referit mai sus puteau să aducă altceva. Exemple care au fost concretizate in cele 4 părți ale studiului de față.
Cum privilegiile se regăsesc în toate domeniile, am extrapolat un studiu lărgit pe mai multe coordonate, le-am pus intr-o ecuație unică ce vizează: economia, studiile istorice revoluționare, civice și de ce nu? Și domeniile artelor în care am introdus și artiștii României.

Extrapolarea privilegiilor pe ținte artistice.
În imaginea mea artistică am asimilat aceste privilegii cu moliile și le-am dat expresie prin două catrene parodiate după Radu Felican și Vasile Dorneanu.

Molia. Visurile privilegiatului.

De mii de ani e-așa cum este,
Că-n evoluția-i neroadă
S-a străduit s-atingă creste,
Din care a putut să roadă

Cugetând cum vremea trece
Banii albi îi strânge-n salbe,
Să aibă cu ce petrece
Zile negre și nopți albe.

Extrapolarea privilegiilor in sistemul feudal.
Starea nobilimii.
Este una de clasă dominantă de tip feudal bazat pe un mod de producție și cu mijloace logistice rudimentare extrem de învechite material și moral.
Această nobilime era îmbuibată de privilegii de toate nuanțele și era însoțită de: caste, de o imensă servitorime, diverși dregători in toate domeniile puși să apere absolutismul.
Ea (nobilimea) era una cu principii rigide, ostile oricărei schimbări și care avea la bază o modă impopoțonată, cu rigori prăfuite care dau adesea ridicolul.

Revoluțiile burgheze din anii 1792-1799.
Căderea feudalismului a avut la bază spiritul revoluționar francez care a impulsionat toate revoluțiile din lume: cea engleză din continent și colonii, cea americană și revoluția rusă din 1917.
Spiritul francez arătat a determinat cele trei stadii ale revoluției franceze care au creat in timp trei forme de democrație franceză.
.democrația socială care a fost democrația maselor.
.democrația revolutionară care viza pe făuritorii ei și
.democrația burgheză care a realizat stabilitatea națiunii franceze.
In cei 7 ani cât au durat revoluțiile ele au cunoscut: idei și ideologii, doctrine, schimbări de decor și nuanțe politice.
Au mai cunoscut lupte interne, vărsări de sânge, adepți și adversari, eroi sau profitori ai revoluției.
Lângă ele au mai fost asassinate politice, dictatura iacobină, groaza ghilotinei și in sfârșit victoria revoluțiilor franceze.
Burghezia in demersurile ei s-a confruntat cu fasoanele și capriciile, cu lupta de mentalități, cu rămășițele feudalismului și mai ales cu privilegiile lui.

Extrapolarea în sistemul feudal american.
Revoluția americană n-a trecut deloc prin chinurile revoluției franceze, nu s-a confruntat cu mentalitățile, reminiscențele și privilegiile acesteia.
Ea a fost pregatită de oameni de știință, savanți și mari descoperitori. A fost o revoluție: a becului, a curentului electric, a radioului și telefonului, a motoarelor termice, a mașinilor unelte. Pe scurt, a fost marea revoluție americană care a ras rapid toate relațiile feudale ale nobilimii și aristocrației.
Ea a adus prosperitate și bunăstare întregii națiuni americane.

Extrapolarea in revoluția română.
Expresii artistice.
Unii au câștigat revoluția, alții meritele. Unii putrezesc în cimitirele eroilor, alții in fotolii parlamentare, de unde-și conduc afacerile.
Unii-s hărțuiți de viață mizeră, alții de amantele de-o vârstă cu nepoatele care-i atrag in insulele Virgine, Malibu, etc.

Expresia revoluției in catrene.

S-au schimbat simboluri și actorii
Dar șmecheria a rămas,
O întâlnim la orice pas
Din ea sug bine profitorii.

Privilegiile actorilor.
În ciuda pensiilor lor minuscule, actorii au privilegiul succeselor obținute pe scenă și a valurilor de simpatie a publicului. A le sista apariția pe scenă este egal cu a-i arunca în anonimat la coșul de gunoi al istoriei.
Actorii pensionari occidentali deși au de cca 25 de ori pensii mai mari decât cei români, rămân pe scenă în continuare pentru a se bucura de privilegiile pe care societatea le acordă numai lor, deși acestea n-au dimensiuni materiale.

Concluzii.
Am elaborat și partea V-a și a VI-a în speranța că guvernul României va înțelege că actorul român rămâne pe scenă nu neapărat pentru foloasele materiale ale unei pensii minuscule, ci mai ales pentru succesele și valurile de simpatie ale publicului, fără de care nu poate să trăiască, privilegiu care nu afectează cu nimic fondul de pensii de stat.

Adnotare.
Așadar, actorul prin arta lui trebuie să dăruiască oamenilor: relaxare, bună dispoziție, să fie inginerul sufletului omenesc, fapt pentru care societatea trebuie să-i acorde: dragostea, stima și considerația de care are nevoie.

Partea a VI-a
Viața e plină de diversitate și uneori de oameni mai speciali, când este necesar să evităm balanța și să folosim cântarul electronic în valorificarea și hotărârea destinelor lor.
Unii dintre ei, sunt actorii Romaniei.
Dacă un om care lucrează într-un depozit cu piese grele, rigide și care deseori ii aduc accidentarea, acel om așteaptă pensionarea ca o binecuvântare și deseori obține o pensie de boală, anticipată, etc… Viața actorului are alte
circumstanțe.
A-i scoate de pe scenă pe actori odată cu pensionarea este egal cu a distruge un crâng plin de decor și de peisaj verde, de păsări cântătoare care aduc armonia în mediul respectiv și lasă-n urma lor mari valori sentimentale uneori neînțelese de om ( fascinația adusă în natură )
Așa se face că actorul începe viața pe scenă și o termină pe scenă, nu printr-o ordonanță guvernamentală, ci când este chemat în lumea umbrelor.
Pe scene el își gustă satisfacțiile succeselor, ovațiile și valurile de simpatii ale publicului, care inseamnă totul pentru el.
A-l scoate de pe scenă odată cu pensionarea ( așa cum am mai spus) înseamnă a-l arunca în marea singurătate, într-un brusc anonimat la coșul istoriei.
Iată deci că privilegiul la care m-am referit, nu îl acordă nicio ordonanță guvernamentală, ci publicul care il iubește, privilegiu care nu dă găuri în economia natională, în bugetul de stat și-n fondul de pensii.
Sunt doar motive artistice și emotionale, la care trebuie adăugate cele 6 părți din studiul comparativ, ca să nu se înțeleagă că ei actorii, ar cere o favoare.
Actorii prin natura lor sufletească nu sunt niște oameni avari, ci se mulțumesc cu puțin de la stat, și cu mult sentiment de la publicul lor.
Este știut că actorii occidentali deși au simbrii cam de 25 de ori mai mari, nu sunt scoși de pe scenă de către stat și după cum am mai spus, mor pe scenă.
Nici puterea discreționară de altă dată nu și-a permis să dea actorii României la rebut odată cu pensionarea.

Concluzii.
Politicienii sunt precum trenurile: unii vin și alții pleacă, dacă ar ști fiecare ce isprăvi lasă în urma lor, s-ar lipsi de respectul și afecțiunea pe care le-o cer oamenilor.
Actorii sunt și ei muritori ca toată lumea, dar uneori operele lor rămân nemuritoare, ca și prestigiul artistic, lucru de care nu se pot bucura politicienii pentru că nu oferă această ocazie.

Încheiere

În afară de studiile de fundamentare sus arătate și investigații făcute la teatre, am aflat că spre deosebire de ceilalți bugetari, artiștii sunt unica excepție care-și scot 70% din pensii pe munca lor, din vânzarea biletelor de spectacol.