(...)

Dar, înainte de a se lãsa amurgul, când ultimele raze ale soarelui îl izbesc în plin, leagãnul Oltului devine, pentru cei ce - cu uimire - îl descoperã în depãrtare, un munte incendiat, un ciclopic rug mineral. Prãpãstii, culmi și piscuri de calcar, stând toate cu fața spre apus, se aprind de la vâlvãtaia asfințitului, învãluindu-se într-o fantasticã splendoare.
Însingurat în semeția și fastul lui, Hãșmașul Mare pâlpâie sub cer, ca o cetate cuprinsã de flãcãri. Dar, recea vãpaie, fãrã a-l mistui, și mai mult îl cristalizeazã, ca pe un inimaginabil diamant, trecându-l - luminos și straniu - în veșnicie.

(...)