Regii nu se ating de uºi.

Ei nu cunosc fericirea de a împinge înainte uºor sau cu brutalitate una dintre acele mari tãblii familiare, de a se întoarce spre ea pentru a o aºeza la loc, - fericirea de a þine în braþe o uºã.

...Fericirea de a prinde de pântec, apucându-l de buricul lui de porþelan, unul dintre acele obstacole înalte ºi alcãutind un tot; acea luptã corp la corp rapidã prin care, în mersul pentru o clipã încetinit, ochiul se deschide ºi trupul întreg se obiºnuieºte cu noul sãu lãcaº.

Cu o mânã prieteneascã o þine încã, înainte de a o împinge cu hotãrâre ºi a se închide, - fapt pe care zgomotul resortului puternic dar bine uns în mod plãcut i-l confirmã.


(traducere de Irina Mavrodin)