Se știe că excesul de industrializare, automatizare și robotizare au scos de pe firmament anumite arte: a conversației, a bunelor maniere, a modei, a îmbrăcămintei.
Ea (epigrama) a rezistat pentru că este ca mătasea, bijuteriile și parfumurile de lux, care nu ies din modă niciodată, așa că epigrama își are locul, rostul, menirea și ambianța în tradiționalitatea ei.
Așadar, să-i dăm epigramei ce-i aparține și anume: atributul de artă epigramatică și prestigiul binemeritat.

Calitățile epigramei
-Epigrama bună este ca banul: îl încântă pe cel care-l are și-l pune pe jar pe cel care nu-l are.
-Eroii ei trebuie să fie oameni care au trecut sau trec prin epocă, contemporaneitate, cu bune și rele, cu lumini și umbre.
-Ca să fie agreată, ea trebuie să aibă: spirit viu, eleganță, muzicalitate, concizie și mai ales poantă moralizatoare.
-Ea trebuie să reflecte adevărul, păcat însă că epigramistul de astăzi trebuie să facă slalom între tupeul oportuniștilor de toate culorile și antipatiile între diferitele opinii ale presei scrise sau audiovizuale.
În esență, epigrama este ca un trandafir: petalele sunt ideile, efuziunile sufletești, iar ghimpii sunt poanta moralizatoare.

Scurtisimele succesului
Cine crede că are merite și n-a cunoscut invidia, n-are nici un merit.
Dvs. maestre Zarafu ați gustat din plin farmecul acestei cugetări( sortiment ales).
Un om care n-are idol este ca o corabie fără busolă.
După unii, eroii făuresc istoria, iar după alții, istoria făurește eroii, s-ar putea ca fiecare viziune, idee, să aibă filozofia ei Este filozofia locului, al circumstanțelor și mai ales a timpului, care pentru mine este mica mea filozofie.
Valențele timpului le voi comenta la foc mic într-o lucrare separată destinată timpului, care pentru mine este marele maestru.
Maestrul Tudor Mușatescu, amicul dvs. sugera în aforismele lui că atunci când valorezi ceva, să știi nu numai să ceri ci să pretinzi să ți se recunoască meritele, dacă le ai.