E primăvară. Muştele şi ţânţarii se întorc la viaţă. Cerul e albastru. Soarele e galben. Mieii zburdă. Sau mehăie. Zburdă şi mehăie.
Aş mehăi şi eu din preaplinul inimii mele dar nu pot. Nu mă lasă constituţia. Pentru un miel de doi metri douăşdoi ca mine, imaşul pare o batistuţă de cucoană simandicoasă.
Ş-apoi, eu am configuraţie de poet. 
Poetul e prin definiţie trist. Nu zburdă. Poetul suferă.
Toate durerile lumii îi stau ca un ghem uriaş în stomac. Lumea e doar un pretext uşor turtit la poli. Poetul e o rană uriaşă pe obrazul ei.
Poetul face ulcer. Cu nişă sau fără, nu contează. Neapărat cronic.
Gastrita mea pe fond nervos promite mult. E foarte aproape de pilor.  Nu trebuie decât să confirm.
E primăvară! Poetul are nevoie de primăvară. Doar primăvara îl face să se simtă mizerabil, mic, cocârjat, bicisnic... un vierme care se hrăneşte ascultând freamătul proaspăt al naturii.
Cu fruntea ating norii şi luna mi se sprijină pe umăr. Toate femeile simt aceeaşi nevoie, în preajma mea. Ochii mei au culoare poetică nedefinită. Se fac albaştri, în vecinătatea brunetelor şi verzi când mă apropii de blonde. Roşcatele jură că aş avea ochii galbeni. Sunt alergic la pistrui, poate de asta.
 Specializarea mea e  poezia de dragoste. Fără metafore. Metafora e o plagă care se cere eradicată. Fără fluturaşi. Fără margarete. Înjur poetic. Bărbăteşte. Îmi bag penisurile peste tot, mă doare-n cot, flegmatic. Misterios. Freza cu gel şi pantofii neapărat pe dos.
Fără rimă, subliminal. Senzorial. Spasmodic. Sacramental. Sacrosant. Mă rog, ăsta e un os. Îmi place la nebunie  litera «S». O pronunţ uşor graseiat. Sssîîî... Vedeţi? Sssarcastic, ssshaustiv... ssshaustiv...
Aşa am cucerit-o pe Fifi. I-am spus:" Eşti a noua minune a lumii, Fifi! Te vreau ssshaustiv sau imediat!" S-a emoţionat până la spasmofilie. Am făcut întâi sex vizual, apoi conjunctivită.
Cu Iulia a fost un coup de foudre, fără discuţie. O ladă de Martini cu trei măsline şi după o oră eram în pat. Ea la casa ei, eu la casa mea.
N-am făcut niciodată dragoste sub duş. E drept că nici deasupra.
Cu Niky aş fi încercat. Era o femeie deosebită. Fragilă. Transparentă. Ne-am privit şi-a fost de ajuns. Între noi  era feeling. Feeling era rottwailerul ei. Avea apucături de critic literar.
N-am fost trist. Când mă atinge o tristeţe nepoetică, mă uit în chiloţi şi imediat îmi vine să râd. Acolo jos, cineva e mai trist decât mine.
Eu sunt, Poetul. O bucată de pâine cu magiun şi degetul pe «Start». Poezia tastează în mine.
 Subliminal. Senzorial. Spasmodic. Sacramental. Ssshaustiv...