"Dacă albastrul caeruleum cu galbenul
citron de cadmium ne dă un verde acceptabil,
melanjul de ULTRAMARIN CU PURPURĂ* este de-
parte de a ne da un violet

aidoma..." Aceste rânduri dintr-un o-
puscul bruxellez, al unui M. Thomas, cu tit-
lu,-n traducere, de ARMONIA CULORILOR, sunt
de natură să-mi amintească de cutare d. Vio-
let sau Violette,

ins despre care autorul unui VOYAGE
EN AMÉRIQUE ne spune că, la câţiva ani după
1789 (nu mai ştiu dacă, în Franţa, va fi
fost, sau nu, maestru de balet),

dădea, în noua-i patrie, lecţii, în-
tr-un hambar, unor sălbatici, de dans, şi
se-mbrăca întocmai cum, astăzi, numai un va-
let:

costum VERT-POMME, perucă albă, ji-
letcă de DROGUET, jabou, manşete de MOUS-
SELINE; şi că, vorbind despre elevii lui în
chipul cel mai desuet,

ei "ces messieurs Sauvages" fiind, e-
le, "ces dames Sauvagesses", li s-adresa în
irocheză, punându-i, după violină, să facă
paşi de menuet;

iar ei, plătindu-l în natură: cu piei
de biber şi jamboane de urs, - aproape goi,
cu trupul, ca al şamanilor, pictat, cu, în-
tre nări, inel şi pene, pe cap, de corb -
dansau (cochet),

acolo,-n şira Lumii Noi, că, poate,
autorul nostru, ce "se-ntorsese la Natură"**,
simţea că selve seculare, inextricabile fo-
reste rebarbative şi hirsute sunt rase, tun-
se şi frizate în chip de dichisit boschet...

... Şi,-atunci, DE CE "ultramarinul
[pe franţuzeşte, OUTREMER***] cu purpură, ar
fi departe de a ne da un violet...",

când Pieile (acestea) Roşii se-ntra-
sortau atât de bine cu Cel-de-dincolo-de-Ma-
re (în irocheză, ∪ ∪ − ∪ ****): un pitoresc şi
incredibil d. Violet sau Violette?!


*S.n.
**Cf. "C'était une chose assez étrange pour un disciple de Rousseau..." (Chateaubriand, op. cit., Typographie de H. Firmin Didot, f.a., p. 284)
***N.n.
****AD LIBITUM (în sensul că se "umple" de către fiecare cititor, - conform, desigur, schemei metrice prescrise).