Pe câmp, trei dintre cele ºase personaje rosteau ignorându-se unul pe altul acelaºi cuvânt neînþeles, uitat ºi redescoperit de fiecare datã. Al patrulea, cel mai sãrac, cel atât de sãrac încât îºi purta provizia de apã în palmã, cel atât de sãrac încât îºi cultiva grâul pe gurã, secera silabele uimit de foºnetul lor.
De fapt, era un câmp de abur ºi cei doi îndrãgostiþi, în fardul lor difuz, îi limitau orizontul la marginea albastrã a pleoapelor.