Deºi nu a atras atenþia în România, volumul bilingv de versuri „Dolor” (Ed. Clapas, 2007, Franþa) al Angelei Nache-Mamier atrage atenþia datoritã tematicii sale – respectiv poziþionãrii poemelor pe coordonatele problemei þiganilor. În prefaþa volumului, scriitorii Anne ºi Frederic Miquel remarcã urmãtoarele: „Cuvintele sunt pline de sens sugerând de manierã magnificã inversarea valorilor. Aceºti þigani sunt în cele din urmã mai umani decât cei care îi dezumanizeazã, mai demni decât cei care nu vor sã-i recunoascã, mai mobili ºi mai vii decât carcasele de maºini ºi pneurile plesnite pe care se odihnesc.”.
Avem de a face aici cu o percepþie diferitã de cea a noastrã, a românilor, de ar fi sã dãm crezare versurilor: „Amalgamul acestor pistoale defileazã/ Fãrã sens pe ecranul viitorului,/ Restaurante, poliþai, saci de bani,/ Traficanþi/ Amestecaþi anapoda/ Printre mumiile, morþi-vii/ (ªi totuºi ai noºtri aceºti/ Cerºetori multicolori cu/ priviri goale)” (poemul Rãul secolului); am putea spune despre Angela Nache-Mamier cã este o poetã a socialului, a dramatismului imigrãrii. În mod paradoxal, aceastã definiþie se completeazã cu o nostalgicã sensibilitate: „Lovesc, sã dãrâme pereþii/ Acestui þinut unde iubirea,/ Cuvintele libere se sufocã,/ Interzise ºi puse la zid” (poemul O singurã viaþã).
Pãcat cã autoarea n-a avut parte de mediatizarea necesarã în România, o mediatizare curmatã brusc dupã plecarea ei în Franþa. Îi mai puteþi citi poemele pe site-urile revistasingur.ro ºi agonia.ro.