Nu aștept să învii, nu aștept să revii
Știu simplu că ești, nelegată de vreme
Gândul la tine mă-ndeamnă la drum
Te simt doar departe zâmbindu-mi alene
Nu știu unde merg, întind doar o mână
Sper că-ntr-o zi mă vei prinde de ea
Desigur daca e mâna cea bună
Mă opresc și mă uit câte mâini am
Ce păcat, n-am niciuna, nici nevoie nu am
Când totul se întâmplă la mine în minte
Mâinile m-ar împiedica să alerg mai repede
Acordurile triste ale unei zile reci
Sunt acordurile triste ale unei minți brusc seci
Plâng și mă hrănesc cu lacrimile mele, sărate
Dar vreau mai mult dulce, de la cine să cer?
De la mine desigur, pot să-mi dau totul
Îmi voi da și această zi, și celelate
Necerând de la nimeni nimic.
Confesiunea patetică a unui obișnuit călător
Sau drama unui principe în viață?
Gândurile fac diferența nefericită
Dar în esență avem aceiași dragoste