Îndrăznesc să îți tulbur liniștea ploii
Slab fiind în dragostea mea pentru florile de câmp
Îmi las inima furată și de norii răzleți
Urmând zborul liber al glasului lăuntric
Către ochii tăi mari din sufletul meu
De ce să strig când pot șopti vântului
Să te zgribulească puțin, să mă vrei mai aproape
Iarta-mi jocul cu dorința de tine
Mă simt mai șarmant când zâmbesc
Deși negăsind tot timpul cuvintele bune
Râd cu putere și iubesc să trăiesc
M-ai cunoaște mai bine într-o frunză căzută
Ce va naște noi frunze căzute la rândul lor
Și pe care se va odihni stropul de rouă
Sincer ca tine și moale ca privirea
Ce-ți scrutează orizontul chemând ziua mai repede.
Puținele goale cuvinte, le arunc în cele patru zări
Dar înainte ca ele să-mi vestească dorul de casa
Din mâinile tale.. eu îți trimit această rugă de bine
Să nu te tulbur, ploaie nouă și dulce
Cazi peste mine, frunză iubitoare de viață