Frânturi


pete razleţe cu zapadă
mor încet,
se transformă-n fantome
pe care soarele rotund
le va topi cu sarcastică plăcere

luna se îndreaptă spre abis,
alunecă trist spre orizont,
apusul din mine dispare încet

din întuneric răsare o umbră
ce conturează o lume violentă
de-atâta fericire;

lăsaţi-mă să mă sting în linişte
în cosmosul meu lipsit de valoare
şi virusat de amintire

un nor plăpând se topeşte

decât să văd că viaţa-i goală
de iubire
şi e trăită parcă-n vânt,
mai bine mor de supărare
jelind destinul meu neîmplinit.