dincolo de gardul lucrurilor
– spuneai –
e fericirea,
o emanaţie de umbre ce dansează,
doar eu, îngălbenit printre cuvinte,
zăpadă topită între degete de prunc.

viaţa
– spune-mi –
e ca durerea ce-şi rupe hainele de pe ea,
e coliba cu un singur opaiţ,
ori e amiază pământie răsfirată
pe coji de nucă şi scoarţă uscată.

eu
-mi-am aruncat giulgiul gândurilor
în curtea timpului
şi-am luat prima lecţie de zbor,
împreună cu sufletul târziu
ce vroia să fugă în vârful picioarelor
prin uşa întredeschisă a clipei.