din ziua aceea ne-am cârpit somnul cu zâmbete
toţi ceilalţi erau ca de obicei absenţi
lumea continua să circule pe diagonale inutile
noi eram doi străini rătăcitori băteam la uşi iluzorii
căci aveam ramuri crude în loc de mâini
cu ele apucam din zbor cuvintele

ne-am trezit aşa dintr-o renunţare
de acum vom schiţa numai dimineaţa dintre umeri
ochiul tău va creşte în mine vast şi rotund
ochiul meu poate se va topi în cutele asfinţitului
când sunetele se vor fereca în cochilii de lut
iar liniştea ne va îmbrăca mâinile transparente
pierzându-ne în mare

în spaţiul dintre noi
cineva nu întârzie să se nască