E simplu totul...
E simplu jocul!
Dar trebuie să ştii că-l joci!
Nu asculta de alte voci
Ce-ţi prorocesc cu-nverşunare
Mântuire şi salvare prin religia... „cutare“.

De vezi efectul
Dar şi defectul,
Tu caută cauza primă,
Observ-o pân’ la rădăcină
Atent! Transform-o lent...
De crezi, va fi eficient!

Oricine
E „un om de bine”!
El rău nu face din voinţă.
El iubeşte ...cu credinţă.
Dar iubirea lui cea „pură”
Uneori se schimbă-n ură.

De poţi vedea
Schimbarea ta, cum o vezi pe-a altora,
Opreşte clipa-n loc,
Devino conştient de joc!
Ce simţi?...
Gânduri clocotesc fierbinţi?

Ataşamente?
Probleme iminente?
Dorinţe arzătoare?
Încearcă să-nconjoare
Şi încet să se depună
Pe suflet curat... ca un strat de brumă.

Stratul se îngroaşă,
Te prinde ca-ntr-o faşă,
Te cimentează lent.
Dar vine un moment
Când forţele-ţi aduni
Destinu-ţi să-ncununi.

De ce? Şi cine? De unde? Cum?
Sunt primele-ntrebări ce te aduc pe drum.
Tu cauţi răspunsul
Urmându-ţi cursul
Şi fiecare pas făcut
Reprezintă-un început.

Atent la tine...
Schimbarea vine
Si simţi cum totul trece
Şi jocul nu te prinde, te lasă rece.
Dar bună inimă tu ai!
Nu milă porţi...iubire tu să dai!

De ani obişnuită, mintea ta
Bătută, şi-n prezent nu vrea să stea!
Ea fuge în trecut...în viitor
Imagini îţi aduce...un chin...un dor.
Cu drag adu-o în prezent
Şi-n tine simţi: nimic nu-i permanent!

Obişnuinţa: ne place? Atunci DORIM.
„Mai mult, mai mult”.... Dispare? Suferim!
Toate dispar în astă lume
Altele vin... mai rele sau mai bune.
La fel cum curge râul pe care îl priveşti
Aşa tu curgi... şi lumea în care vieţuieşti.

Şi înţeleg atunci că sufăr din dorinţă
Hmm.. nu pot să nu doresc... obişnuinţă.
De pot să stau cu mintea în prezent,
Senzaţia apare - dorinţă, evident.
Dar n-o amplific. O observ cu drag.
Ea creşte, creşte şi se stinge după-un prag.

Şi toate vin pe rând în mintea mea
Le-observ atent şi ştiu că vor pleca.
De ce să mă înfurii? De ce să le reţin?
Bune şi rele...cum au plecat, mai vin!