Fontaine necrofilique

mi-am înălţat ochii şi-am privit
lumina aceea lividă,
care izvora din albastrul de sticlă
al cerului acela înţepenit,
spre care rugile în zadar se ridică,
iar pruncii nu mai contenesc să plângă.
degeaba se agaţă braţele de crengile de granit.
chipul rămâne încremenit, fără cuvinte.
buzele violet sărută numai morminte,
şi eu pe ele le-am dorit
şi le-am iubit.
şi le-am dorit...
şi le-am iubit...


am ridicat palmele şi-am cuprins palide fructe,
şi lacom din ele m-am hrănit.
le-am smuls cu furie şi au căzut rupte,
căci erau seci, şi sângele închegat m-a otrăvit.
am căzut în genunchi şi-am căutat în Altarul Vieţii ispită
dar, dincolo de catacombe şi ruine, n-am găsit
decât un cavou, şi-n el ascunsă o criptă,
şi mi-am zis: uite! uite, c-am murit!
am sărutat floarea învineţită,
am închis ochii şi m-am ghemuit,
sprijinindu-mi fruntea de tălpile goale cu carnea încremenită,
pe care eu le-am dorit
şi le-am iubit.
şi le-am dorit...
şi le-am iubit...