Şi cine vine singur către sine
Cu-ntreaga lumii-nsingurare vine
Îndurerarea lui trăieşte oarbă
Vederea lui nimic nu ţine minte
Frunze şi ramuri nu se fac desime
Nepricepută-i gura lui de iarbă
Dând păsării preţ de adâncime.

Şi cine vine singur, singur pleacă
Vederea lui nimic nu ţine minte
Nici pasărea ce i s-a plâns săracă
De viaţa ei sălbatec de cuminte
De moartea ei din cuibul de pe cracă.

Din volumul “Limanul orei”, 1976