Floarea-mea-Krishna ii spun
desi tot satul ii spune Tuciuria.
Mi-aduc aminte de o zi noroasa
si de-o privire a ochilor sai-
valul i se tara la picioare,
si cozile ii fluturau pe spate.
Ah, tu ii spui Tuciuria; las' sa fie!
Oachesii ei ochi de gazela ii vad.

Vacile ei mugeau prin lunca,
pe cand lumina zilei se incenusea.
Cu sprinteni pasi iesi afara
din coliba-i mica de subt bambusi.
Ea ochii aprigi si-i inalta spre cer
pe unde nori greoi veneau cu ploaie.
Ah, tu ii spui Tuciuria; las' sa fie!
Oachesii ei ochi de gazela ii vad.

Vantul de rasarit sufla in spasme
scuturand tinerele spice de-orez.
Eu pandeam dupa gardul de la hotar
cu mine singur in singuratic meleag.
Daca ea ma iscodea in taina sau nu,
doar ea stie si stiu doar eu.
Ah, tu ii spui Tuciuria; las sa fie!
Oachesii ei ochi de gazela ii vad.

Ea este norul binefacator
in arzatorul miez al lunii mai
si e duioasa umbra pe dumbrava
in linistea amurgului de soare,
si este-o taina-a fericirii mute
in nopti cand ploaia taraie in iunie.
Ah, tu ii spui Tuciuria; las' sa fie!
Oachesii ei ochi de gazela ii vad.

Floarea-mea-Krishna ii spun,
lasa-i pe ceilalti sa zica ce vor.
In lanul de orez al satului Maina
i-am simtit intaia privire a ochilor.
Ea-si lepadase valul de pe fata
si nici o clipa n-avu de sfiala.
Ah, tu ii spui Tuciuria; las' sa fie!
Oachesii ei ochi de gazela ii vad.