Să mă refugiez în cortul pădurii,
Întunecatul April e pe urmele mele,
zornăitoare lanţuri târăşte
şi un cuţit în mâini să mi-l înfiga în coaste.

Cai verzi, purtaţi-mă repede ca fulgerul,
izbăviţi-mă de rău, de harapnicul groazei,
mi s-a făcut părul măciucă, pielea e o năframă de sânge,
fuga, fuga
prin ploaia de sânge, ud leoarcă,
doar voi ajunge la sfântul aşteaptă.

Ia-mă la tine în trib,
îi strig ca din gaură de şarpe,
dă-mi simbrie amară, amară,
fă-mă calfă de înger, zelosul tău scrib.

N-am defăimat niciodată amurgul şi tăcerea
care sosesc hămesite din peşteri, din grote,
dar acum le insult şi iară şi iară le strig:
Vulpilor, vreţi să-mi las pielea pe-aici, amanet?

Şi Întunecatul April se face mai subjugător, mai tiranic,
acum mă va lua în primire năstruşnicul alai,
acum îmi va săgeta cu o floare umărul
şi-mi va porunci laconic: stai.