Doar cine n-a trăit aşa ceva
doar cine n-a avut la poartă steagul
nu poete şti cum fumegă o stea
şi-n prăbuşirea ei îţi arde pragul

Nu poate înţelege de ce taci
de ce îţi fuge totul sub picioare
azi vă depart tranşee lungi de maci
fiindcă durerea altuia nu doare

Tu eşti la o răscruce, el e viu
tu te cumineci, el se ospătează
în tine burniţează a pustiu
el are tabieturi de amiază

Împacă-te cu soarta, spune el
dar cât de simplu e să dai poveţe
tu eşti precum un front după măcel
iar el e stânjenit din politeţe

Îndepărtate lumi, răspântii mari
el niciodată n-o să te priceapă
până-ntr-o zi, când cerbii funerari
şi din căuşul lor vor cere apă