Pereţii casei îmi sunt plini
De rame
În care prietenii mei
Nu văd nimic.
Cred că le-am expus acolo
Pentru exasperarea lor.

Mai era un loc liber
Deasupra patului,
Şi m-am trezit cu senzaţia
Stranie
Că se uită cineva la mine.

Într-adevăr, pe locul acela
Joacă o lumină
De formă sferică.
Nu este-n jur nici un bec,
Nici un ochi deschis,
Nici o mină de fosfor.

Şi cu toate acestea
Deasupra patului
Cineva respiră, respiră.
Cine ştie ce stea
Arde undeva departe.
Şi-n sistemul lor de reflectare ciudat
Al lucrurilor,
Sufletul ei bate acum
În peretele meu.

Mâine va trebui să pun
Şi-n locul acesta
O ramă.