De poþi sã faci pe prostul, când altul te repede
Fãcând-o pe deºteptul ºi cu-n cuvânt nu-l cerþi,
De nu te-ncrezi în nimeni ºi nimeni nu te crede
De-þi poþi ierta pãcatul, dar altora nu-l ierþi.
De nu rabzi nici-o clipã un rãu sã-l împlineºti
ªi dacã minþi mai tare, când alþii nu spun drept,
De-þi place în iubire cu urã sã loveºti
ªi totuºi îþi pui mascã de sfânt sau înþelept.

De te târãºti ca viermii ºi-n visuri nu-þi iei zborul
ªi numai interesul îl sui la rang de þel,
De pãrãseºti învinsul ºi treci cu-nvingãtorul
ªi-i vinzi fãrã sfialã pe amândoi la fel,
De poþi sã-þi afli scrisul ºi spusa tãlmãcite
Drept adevãr, sã-nºele mulþimea oarbã ºi
Când vorbele ºi fapta în vânt þi-s risipite,
Tu dându-le la dracu’ poþi altele scorni.

De poþi sã faci întruna dintr-un câºtig o mie
ªi patria pe-o carte s-o vinzi la primul semn,
De nu-þi plãteºti bãnuþul luat ca datorie,
Dar tu sã fii plãtitul, gãseºti cã-i drept ºi demn,
De poþi sã-þi storci ºi gândul ºi inima ºi nervii,
Îmbãtrânite-n rele, sã facã rele noi
ªi sub nehotãrâre, plecându-te ca servii,
Când toþi strigã ‘nainte, doar tu strigi înapoi!

Dacã stând în mulþime te-mpãunezi semeþ,
Dar lângã cel puternic îngenunchezi slugarnic,
Pe duºmani ºi pe prieteni, tratându-i cu dispreþ,
În faþã-i linguºeºti ºi-n dos ‘i-nºeli amarnic,
ªi dacã poþi sã faci oriunde, oricând un rãu
ªi-n umbra lui te-nliniºti, ca-n umbra unui pom,
Al tãu va fi Pãmântul, cu tot prinosul sãu,
Vei fi-ntre Domni – întâiul, dar niciodatã OM!