Zâmbind cu umeri ascuţiţi,
cu părul, fără noimă încăierat la tâmple,
cu irişii albaştri-aurii
plin de tăcere, iată-te cum vii
şi te învecinezi cu mine.

Zămbind depun pe gâtul tău
sărutul înrudirii, şi mă îmbrac în seară
(în singurul veşmânt ce mi-a mai rămas)
şi tot zâmbind, tot fără glas,
întineresc a suta oară.

Din volumul
"Spectacol în aer liber - o altă monografie a dragostei",
Editura Albatros, 1961