mă ameninţ cu moartea în fiecare zi. noaptea, îmi tastez frumos
baia de acid sulfuric, extremităţile prinse în menghină, unghiile smulse
scrumul ţigării sfârâind în carne, crestăturile, şamd, şamd
toate grozăviile mi le trimit în mail şi cad într-un somn profund

dimineaţa, înainte chiar de a recăpăta forma pierdută în acidul somnului
scot o înjurătură printre dinţi, mă privesc fix în ochi şi sunt gata să mă sugrum
de furie. citesc mailul şi încep să tremur. frica. corpul se transformă treptat

văd că-mi foloseşte acest subterfugiu. venele sunt doldora de sânge
frica-mi accelerează circulaţia şi mă simt mult mai viu, mai vinovat
pentru fiecare gest care ar putea fi nepotrivit. întâmplările au o altă
rezonanţă. poate e ca şi cum ţi s-ar spune că suferi de o boală incurabilă
şi că o mierleşti în curând. dintr-o dată, o minunată umanitate se revarsă
din albia vieţii netrăite. ieri am uitat să-mi trimit mailul cu ameninţările

toată ziua am fost nefericit, am bolit galben cum făceam în copilărie
când bunica îmi spunea că voi arde în flăcările iadului că nu-l iubesc
pe isus. simţeam spinii pe frunte şi pocnetul ciocanului în cuie, urlam
şi zăceam trei zile, apoi mă ridicam slăbit şi îmi reluam joaca