Am vrut să îi scriu o scrisoare Mirelei


(Un dreptunghi. Ziceam că asta e gara)

Stau într-o cămăruţă cam cåt viitoarea mea groapă
Mă gåndesc să îi scriu o scrisoare Mirelei.
Să o fac să înţeleagă ceea ce nici eu nu-nţeleg prea
Bine.
Faptul că n-am dat de mult nici un semn.
Prea copleşit de realul ce mi-a rămas.
Făcåndu-mi zilnic calabalåcul.
Mutåndu-mă dintr-o durere într-alta.
Cu geanta mea de spate tot ce mai am numai al meu.
Tot ce-mi lipseşte am dăruit.
Trăind cåteva zile şi nopţi långă o femeie amăråtă
Şi veselă ca mine.
Spunåndu-i poezii.
Ea råzånd ca proasta habar neavånd cum se cade
Să te comporţi cu un poet
Neîndrăznind să te întrebe nimic altceva decåt dacă nu
Îţi este cumva foame dacă nu vrei o påine cu ceva
Dacă n-ai nimic de spălat. Că ea cu plăcere...
Vorbindu-ţi de bărbatul ce-a părăsit-o
Trăind acum c-o tårfă.
Ea în aceeaşi situaţie cu mine acum dar proasta nu
Vede.
Ţinåndu-şi copiii ascunşi în camera de dincolo de parcă
Ar fi a unei vecine dusă la operetă
Căreia ar avea să îi spună ea cåteva de la obraz.
Nopţi cu ţigări puţine.
Poate o sticlă cu lichior.
Poze.
Degete lipicioase.
“Aici sunt la Techirghiol asta e mama ăsta e moşul
Călare pe cal”
- Pe naiba doar văd că e pe cal –
(Un pătrat mai la dreapta. Asta e policlinica ziceam)

După cåteva zile totul se duce dracului dintr-un motiv
Sau altul.
Bagajul.
Papucii daţi cu crema ei neagră.
Prăfuită.
Ţinută într-o cutie de carton în debara.
Tubul cu pastă de dinţi.
Aproape gol.
Să-l mai iei?
Să îl laşi?
Apoi drumul ce n-ai habar unde duce.
Gåndul tårziu că ţi-ai uitat o carte şi pixul.
Durerea de stomac credincioasă.
Cornul tare cumpărat de la colţ.
Chestiunea unde vei dormi de pe astăzi pe måine.
Răcoarea amară a serii apropiindu-se.
Apăsarea curelei de geantă pe umăr.
Gara.
Casa de bilete.
Biletul.
Vagonul.
Călătoria.
Noaptea în care n-ai ce să scoţi din geantă
Să-mbuci ca ceilalţi.

(Un cerc apoi, ziceam că ăsta e parcul)

Constatarea că ai vrea să dăruieşti cuiva ceva
Dar nu găseşti în geantă nimic potrivit.
Dimineaţa lăptoasă.
Gara altui oraş prăpădit.
Oraş parcă ascuns printre castani
De jenă că n-are cu ce te primi.
Căutarea unui amic după adresa din carneţel.
Nevasta lui ce te priveşte nedumerită ştirbă şi tristă.
Sosirea prietenului de la cumpărături.
Fuga înapoi după o sticlă de vin.

Două zile la el.
Obişnuirea cu totul din casă.
Participarea la discuţii în ceea ce priveşte zugrăvitul
Te crezi un pic la tine.
Aşa e cånd n-ai casă.
Plecarea doar n-o să stai pånă la bătråneţe.
În vremea asta mai compui poezii.
Mai speri că totul se poate aranja.
Te bucuri că eşti sănătos.
Îţi reuşeşte un aforism; lumea e a celor săraci
Ce o dau de pomană celor bogaţi.
Îi minţi că îţi apare o carte în curånd.

(Un mic pătrat mai sus. Ăsta e blocul 280 ziceam)

Le răspunzi la întrebări
Privind viaţa intimă a unor artişti. Ce nu cunoşti
Le spui din burtă. Nici o problemă.

Singur acum într-o cămăruţă
Cam cåt viitoarea mea groapă. Te păcăleam cånd îţi
Spuneam fiule că noi trei nu vom muri.
Am vrut să îi scriu o scrisoare Mirelei.
Dar iată că m-am trezit desenånd;
Un pătrat. Ziceam că asta e gara.
Un pătrat mai la dreapta. Asta ziceam e policlinica.
Un cerc apoi. Ăsta e parcul.
Un pătrat mai în sus – blocul 280.
Şi-apoi de la pătratul cu gara duc două linii – Şoseaua.
Piaţa se ocoleşte prin stånga.
Policlinica. Blocul 280.
Dau colţul cu pixul şi mă opresc la ultimul pătrat mai în
Jos:
Casa mamei tale şi casa ta fiul meu
Îi desenez şi-un geam
Încerc să privesc înăuntru.