Singurul lucru pe care îl facea domnişoara, rătăcită ziua-n amiaza mare în piaţa publică, era să se învârtă pe călcâie să fugă în direcţia opusă acelor de ceasornic şi să-şi dea foc.
Aidoma şi la fel, toată acestă inutilă agitaţie se repeta monoton până ce unui om cu sufletul sfâşiat de amintirea lăptoasei lui mame i-a trecut prin minte să se facă pompier.
Şi luat omul nostru un tanc roşu precum roşu împarat cu roţi mari şi învârtite ca stelele zodiacului şi un butoi nici cu bere nici cu vin ci pur şi simplu cu apă şi mări mi s-a pus omul să o stingă pe fată, care, în ziua aceea mocnea în ritmul fanfarei din foişor.
Atunci, din înalt, a căzut pe pământ o salcie plângătoare proţăpindu-se fix lângă râul soarelui, aşa ca lumea să şi aducă aminte mereu de ziua pompierului.