când noaptea zdrenţuieşte lumina
liberi şi singuri poeţii din veacul trecut
în somnul pământului tâmpla zvâcneşte a rod împlinit
casa lor e cenuşă de burguri prund de Levant pieziş hotar de-a stânga nimănui
prin larma pământului trec ei
prin foşnet neguros de lună prea plină
răstigniţi mai mereu pe o cruce din os de pasăre cântătoare
fântânilor secate apă le-au fost cândva
nici prea de mult nici prea departe
sunt tineri încă şi pasul lor nu are popas
nu stau ascunşi în tranşeele unor versuri de casă
pe cartea lor de vizită scrie simplu poet
grămăticii râd şi brevetează discursuri
barbară gloată improvizând anost în faţa oglinzii mute
cum arde rugul patimilor stinse tot astfel vorba lor

când dimineaţa vremuieşte peste oameni anotimpuri de pluş
liberi şi singuri poeţii din veacul trecut
vocea lor nu strigă nu latră nu ucide firescul
nu au trăit îndeajuns şi nici prea puţin
despre ei se tace îndelung natural şi mereu
poezia nu e contagioasă
puteţi să-i citiţi

când serile ung cu umbre pereţii
şi oraşul adoarme rumegând nestatornice zile
liberi şi singuri poeţii din veacul trecut
matur dar imberb alunecă pasul
printre câini vagabonzi urinând pe inima lor uriaşă
printre aurolaci tramvaie iubiri şi metrouri
cu un fir de iarbă în colţul gurii
în buzunar 3 cântece date la preţ de-o ţigară

în fond
decât slujbaş restanţier la chiria propriei vieţi
mai bine poet din veacul trecut
asculta poezia in lectura autoarei