da
într-adevăr născutul e pentru femei.
la fel ca Nichita,
ai luat o bucată de piatră

nici pe departe un cub.

ai sărutat-o pe fiecare parte
cu fiecare lacrimă,
cu fiecare zâmbet.

-

uite că totuşi cuburile
se nasc întâi din lacrimi
şi abia apoi din zâmbete,
mai spre sfârşit.

şi nu-mi pot explica nici acum
de unde până unde... o bucată de piatră
poate să se macine.
ea pe ea.
poate să stea trează, nu pentru că vrea, dar pentru că o faci.
O faci să uite că e piatră şi o faci sa creadă că
a fi cub nu e cine ştie ce...
dar se poate!

şi totuşi, o şlefuieşti.
uite ce dar minunat!
uite de ce sunteţi voi femei şi noi...
umile pietre
pretendente la titlul de cub!

acolo, pe mal... sunt atât de multe pietre
de ce stăm noi pe mal
Şi voi vă imbătaţi în ape curgătoare
stătătoare,
şi ape din ceruri?

cum să nu te schimbi când ai ocazia să înoţi şi tu?
chiar dacă pentru o clipă!
ştiu că trece... dar uite...
iite!
am o latura netedă!

îţi inchipui?
cum să nu vă iubim?
când voi sunteţi sferice
şi noi sperăm
la cub

22 Martie 2007