nu lăsa lumina să intre în camera aceasta
închide uşa când pleci
e frig şi februarie trece
poate martie îţi va aduce veşti despre noi
drumul e alb înainte
trec prin bucureşti metrouri troleibuze şi nori
zâmbetul meu este trist
niciun cântec astăzi pe stradă
doar oameni bătrâni şi dricuri
ducând spre departe cuvinte
dacă priveşti atent eu sunt acolo
în ventriculul tău stâng
desenând cu o graţie absurdă cercuri albastre
pentru încă o neînţeleasă de nimeni poveste

închide uşa când pleci
altfel lumina va intra rostind alte şi alte prea multe cuvinte
privesc atentă spre umerii tăi aduşi înainte
spre teritoriile vaste ce cresc între noi
nu vom pierde şi această vârstă
ea e a noastră
o merităm

dincolo de munţi cineva mă strigă pe nume
eu nu sunt aici

prin bucureşti trec dricuri
ţi-am mai spus
ele duc spre departe
tinereţea şi trei versuri jumate

şi
uite aşa se scrie poezia aceasta
nu ne va ţine de frig nu ne va ţine de foame
doar va lumina într-o zi
printr-o uşă închisă
prezenţa mea permanentă
în acel ventricul al tău